- Următoarele alegeri prezidențiale în Turcia sunt programate să aibă loc până cel târziu pe 7 mai 2028.
- „Dacă ne uităm la situația actuală din parlament, acolo nu există circumstanțe care să necesite alegeri intermediare”, a declarat Recep Tayyip Erdogan.
- Când a fost întrebat despre cererile opoziției privind alegeri anticipate, Erdogan a spus că „nu este nevoie” de astfel de alegeri parlamentare.
Recep Tayyip Erdogan a afirmat că nu intenționează să candideze din nou la președinție și consideră că Turcia are nevoie urgentă de o nouă constituție elaborată de civili.
Advertisment
„Nu am nicio intenție de a fi reales sau de a candida din nou la președinție. Ne pasă doar de îmbunătățirea reputației țării noastre. Turcia se schimbă; lumea se schimbă. Trăim într-o nouă eră. Credeți că putem realiza ceva într-o lume care se schimbă atât de rapid cu o constituție creată în timpul unei lovituri de stat în vechea Turcie, care încă păstrează o mentalitate de putsch? Turcia nu mai poate merge înainte cu o constituție scrisă de puciști. Avem nevoie de o constituție propusă de civili, nu de complotiști ai loviturilor de stat”, a transmis Erdogan, scrie Tass.
Președintele Turciei a precizat că Partidul Justiției și Dezvoltării lucrează la o nouă constituție și a îndemnat opoziția să participe la acest proces.
Recomandări
El a mai zis că partidul de guvernământ poate înființa rapid comisii pentru elaborarea noii legi fundamentale.
Când a fost întrebat despre cererile opoziției privind alegeri anticipate, Erdogan a spus că „nu este nevoie” de astfel de alegeri parlamentare.
„Dacă ne uităm la situația actuală din parlament, acolo nu există circumstanțe care să necesite alegeri intermediare. Acum doi ani, țara și-a ales reprezentanții în parlament pentru un mandat de cinci ani”, a mai declarat Recep Tayyip Erdogan.
Următoarele alegeri prezidențiale în Turcia sunt programate să aibă loc până cel târziu pe 7 mai 2028.
Citește și
- Un hacker care a spart serviciul de comunicații folosit de Mike Waltz a interceptat mesaje de la mai mulți oficiali americani. Ce conținut a accesat
- Aurora A.I. crește acuratețea în prognoza fenomenelor extreme și a ciclonilor. Cum diferă de sistemele standard
- Google anunță funcții A.I. pentru email, cumpărături și video. Gigantul tehnologic a prezentat opt noi funcții