- Netanyahu a primit aprobarea cabinetului de război pentru acțiuni militare împotriva Libanului.
- Guvernul Israelului ia măsuri militare după uciderea a 12 copii de gruparea Hezbollah din Liban.
- Preşedintele turc, Recep Erdogan, a ameninţat duminică Israelul cu intervenţia militară.
Erdogan, a ameninţat ieri Israelul cu intervenţia militară, precizând că armata turcă ar putea intra în Israel așa cum a făcut-o în Nagorno-Karabah și Libia. Ministrul israelian de Externe, Israel Katz, a reacționat și l-a comparat pe Erdogan cu Saddam Hussein, avertizându-l că acesta nu a sfârșit prea bine. Între timp, Premierul Netanyahu a primit aprobarea cabinetului de război pentru măsuri militare împotriva Libanului, după ce gruparea Hezbollah a ucis sâmbătă 12 copii, într-un atac cu racheta ce a lovit un teren de fotbal.
După declarațiile lui Erdogan se complică situația de securitate din Orient? Care sunt alternativele Israelului?
În acest moment, Israelul duce un război pe mai multe fronturi. De la începutul atacului Hamas asupra Israelului, acesta a fost atacat cu peste 10.000 de rachete și drone doar din Gaza, peste 1.000 din Liban, 350 din Iran și alte sute din Yemen și Siria. Gruparea Hezbollah a tot avertizat Israelul să înceteze cu lansarea de rachete, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Israelul a atacat aproape zilnic gruparea Hezbollah. Ultima tragedie a fost cea de sâmbătă care a dus la moartea a 12 copii. Israelul este obligat să mărească acțiunile militare, și nu se crede că va fi vorba de o acțiune terestră. Se crede că va trece la faza a doua, ceea ce înseamnă folosirea de artilerie.
Era de așteptat ca Erdogan să profite de acest moment pentru a-și putea arăta capacitatea militară. El s-a adresat publicului intern, nefiind vorba despre o amenințare directă.
Israelul a transmis o propunere pentru încetarea focului, dar sursele au declarat că ultimele cereri ar zădărnici negocierile. Despre ce este vorba?
Propunerea cere repunerea în aplicare a unui mecanism de insepcție care se asigură că teroriștii Hamas nu se pot deplasa în nordul Fâșiei Gaza. Israelul cere să primească o listă cu toți ostaticii vii pe care Hamas urmează să îi elibereze odată cu începerea fazei a doua și a treia a acordului de încetare a focului.