Eșecul lui Benjamin Netanyahu: Nu a reușit formarea unei coaliții guvernamentale. Pe cine aruncă vină premierul

Benjamin Netanyahu

Benjamin Netanyahu

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, nu a reușit să formeze o coaliție de guvernare, iar termenul legal acordat pentru formarea unei majorităţi a expirat marţi la ora 24:00, conform cotidianului The Jerusalem Post.

Benjamin Netanyahu susţine că Naftali Bennett, liderul alianţei Yamina (dreapta), este responsabil pentru eşec. „Din cauza refuzului lui Bennett de a promite că va forma un guvern doar cu partide de dreapta, ceea ce ar fi condus la crearea unei alianţe, premierul a returnat mandatul preşedintelui”, a comunicat Biroul lui Benjamin Netanyahu.

Preşedinţia Israelului a comunicat că preşedintele Reuven Rivlin va iniţia miercuri noi consultări cu partidele parlamentare, înainte de a anunţa următorul pas.

Preşedintele Reuven Rivlin ar putea să îi încredinţeze lui Yair Lapid, liderul partidului liberal Yesh Atid, sarcina formării unui guvern. Yair Lapid şi Naftali Bennett au purtat negocieri pentru formarea unei coaliţii guvernamentale şi a unui guvern pe care ar urma să îl conducă prin rotaţie.

Benjamin Netanyahu rămâne premierul Guvernului de tranziţie. Dacă partidele nu vor reuşi formarea unei coaliţii guvernamentale, Israelul ar putea organiza din nou alegeri anticipate.

Partidul Likud, condus de Benjamin Netanyahu, a iniţiat şi un proiect legislativ controversat pentru modificarea sistemului electoral, astfel încât premierul Israelului să fie ales prin votul direct al cetăţenilor. Nu este clar dacă proiectul are şanse să fie aprobat de Knesset.

Exit mobile version