• Campaniile de vaccinare din Europa sunt în plină desfășurare
  • Marea Britanie a reușit să vaccineze 3 milioane dintre cetățenii țării
  • Italia se apropie de un milion de vaccinați, printre care se numără Papa Francisc și Papa Benedict al 16-lea
  • Pe ultimul loc se află Olanda, care a început târziu campania

Europenii se vaccinarează pe mai multe viteze. Cei mai harnici sunt britanicii care și-au imunizat deja 3 milioane de cetățeni și au 3 tipuri de vaccin aprobate. Urmează Italia, Germania și Franța, în timp ce Olanda se află la coada listei.

Marea Britanie este campioana europeană la vaccinare. Britanicii au imunizat 2,9 milioane de persoane si peste 400.000 au primit deja a doua doză de vaccin anti-Covid.

Italia a reușit să administreze 970.000 de doze, iar printre vaccinatii din peninsulă se numără de ieri și Papa Francisc, precum și fostul lider al bisericii catolice Papa Benedict al 16 -lea.

Germania se apropie de 900.000 de vaccinări, iar autoritățile de la Berlin spun că pandemia va fi sub control până la finalul anului. Guvernul francez remarcă faptul că populația a căpătat mai multă încredere și cifrele au ajuns la 320.000, iar din 18 ianuarie vor fi injectati și bolnavii cu boli grave indiferent de vârstă. Ultima la vaccinare este Olanda, care are aproape 50.000 de cetățeni imunizați, dar care a început ultima campania cu vaccinul de Pfizer.

Recomandări

POPULARITATEA AMERICII ESTE ÎN DECLIN
TRIMITEM PATRIOT UCRAINEI?
SE RĂCEȘTE VREMEA
NOI IPAD-URI DE LA APPLE
CAMILLA ÎNDEAMNĂ COPIII LA CITIT
PRINȚUL HARRY MERGE ÎN UK

Marea Britanie ne-a obișnuit cu rapiditatea de a acționa în timpul acestei pandemii și a decis să suspende zborurile cu America de Sud. Tulpina braziliană a SARS-CoV-2 preocupă pentru că are trei mutaţii cheie, la fel ca varianta sud-africană, care permit virusului să se atașeze mai bine de organismul uman.

Nu se știe dacă mutația din Brazilia provoacă o formă mai severă a bolii, dar zonele afectate prezintă o creștere rapidă a numărului de infectări.
Experții britanici spun că este doar o măsură de precauție și că vaccinul este eficient în continuare.

Spaniolii sunt pe locul 4 în Europa ca ritm de vaccinare. Până acum au primit serul 1,24 % dintre cetățeni, iar categoria prioritară este cea a bătrânilor din cămine. Între timp, spitalele spaniole amână deja operații programate și internările zilnice cu COVID-19 s-au triplat față de începutul lunii decembrie.