• Sindicatul Europol a publicat imagini cu un bărbat care injură și amenință polițiștii cu toporul
  • Bărbatul era suspect pentru furt de lemne
  • Polițiștii nu au acționat și nu l-au urmărit pe suspect pentru că terenul era accidentat, iar în cazul unei avarii trebuie să suporte costurile

Sindicatul Europol a dat publicității imagini cu un bărbat care injură și amenință polițiștii cu toporul, acesta fiind suspect că ar fi furat lemne. Polițiștii nu au plecat în urmărirea acestuia pentru că terenul era accidentat, iar în cazul în care autospeciala era avariată, costurile de reparație ar fi fost suportate chiar de către oamenii legii, spun sindicaliștii.

”Scena a avut loc în ziua de 4 martie, în comuna Runcu, judeţul Gorj, colegii noştri, poliţişti şi jandarmi, fiind ameninţaţi cu un topor de către un individ al cărui hobby este off-road-ul combinat cu furtul de material lemnos din pădurile patriei. Bineînţeles, că la vederea acestui om al pădurilor, poliţiştii l-au somat să înceteze acţiunea violentă, iar la scurt timp după incident, individul în cauză a găsit de cuviinţă să se apropie de colegii noştri, să-i ameninţe şi să-i înjure pentru că şi-au permis să execute o pândă în zona în care se fură material lemnos”, transmite Europol.

Totodată, polițiștii explică și de ce nu s-a folosit armamentul din dotare și de ce nu l-au urmărit pe bărbat.

Recomandări

AVERTISMENTUL LUI PUTIN CĂTRE OCCIDENT
CUM DEVII MAI PRODUCTIV LA MUNCĂ
ZIUA MONDIALĂ A RECICLĂRII
CUM VA FI VIAȚA ÎN WOVEN CITY
BIDEN FACE BANI PENTRU CAMPANIE
MACRON VA CERE ÎNCETAREA FOCULUI ÎN UCRAINA

”Au evitat să-i pună viaţa în pericol femeii care-l însoţea în maşina de teren pe „academicianul” din imagini şi care executa toate solicitările sale, inclusiv aceea de a-i filma pe poliţişti încercând să inducă ideea că aceştia l-ar fi ameninţat cu folosirea armelor de foc în mod nejustificat.

Iar în ceea ce priveşte decizia de a nu pleca în urmărire cu „autospecialele” din dotare, în zonele cu teren accidentat, poliţiştii ştiu că în cazul producerii vreunei avarii sunt cercetaţi administrativ şi li se impută costul reparaţiilor, conform unor proceduri emise de către mai marii instituţiei care au văzut infractori doar la televizor. În prezent, acest individ se ascunde în munţi, în zone greu accesibile şi este cercetat pentru ultraj, pe numele său fiind emis un mandat de aducere pentru a fi prezentat în faţa procurorilor. Acesta este rezultatul reformei din MAI şi a legislaţiei refractare care este interpretată în majoritatea cazurilor în defavoarea poliţiştilor”, au transmis sindicaliștii.