- Pe 23 mai 2021, un zbor Ryanair a fost deturnat de regimul Lukașenko
- Este pentru prima dată în istorie când un avion de stat capturează un avion civil privat
- La bordul aeronavei se aflau 126 de oameni. Roman Protasevich, jurnalist și susținător activ al democrației din Belarus, a fost arestat
- E.S. Violeta Motulaite, ambasadorul Lituaniei la București: ,,Belarusul are armată mare și numeroase forțe de securitate!”
E.S. Violeta Motulaite, ambasadorul Lituaniei la București vorbește, în exclusivitate pentru Aleph News, despre situația din Belarus, analizată în lumina ultimelor incidente.
Avion deturnat la Minsk, pentru arestarea lui Roman Protasevich
Reamintim că, pe 23 mai 2021, o aeronavă militară din Belarus a forțat zborul Ryanair FR4978 să-și schimbe cursul planificat de la Atena la Vilnius și să aterizeze, în schimb, în Minks.
Motivul invocat a fost acela că, la bordul avionului Ryanair, ar exista o gravă amenințare de securitate. Prezent în avion, Roman Protasevich, jurnalist și susținător activ al democrației din Belarus, a fost inițial reținut, apoi arestat și posibil supus relelor tratamente pentru a face mărturisiri.
Roman Protasevich este un jurnalist și activist din Belarus, critic al regimului Lukashenko. Anul trecut, a scris foarte mult despre brutalitatea poliției din timpul protestelor anti-guvernamentale.
Cât de serioase sunt riscurile sau amenințările regimului lui Lukashenko pentru securitatea europeană, având în vedere deturnarea zborului al Ryanair RF4978?
E.S. Violeta Motulaite: ,,Regimul lui Lukashenko depinde de forțele militare și de securitate rusești”
,,Ei bine, așa cum am mai spus-o, Belarus este un stat din ce în ce mai impredictibil. Belarusul are armată mare și numeroase forțe de securitate. Pe de altă parte, regimul lui Lukashenko depinde de forțele militare și de securitate rusești. Și știm cu toții la ce ne putem aștepta din partea Rusiei. Consider ca e extrem de important, nu doar pentru siguranța întregii regiuni, ci a întregii Europe“.
E.S Violeta Motulaite: ,,Sper că va fi excepția și nu precedentul!”
E.S. Violeta Motulaite, ambasadorul Lituaniei la București, devoalează cum percepe guvernul lituanian întreaga situație din Belarus. Creează oare această acțiune deliberată un precedent?
,,Considerăm aterizarea forțată a zborului cu 126 de pasageri la bord ca un act de terorism de stat care vizează cetățenii UE și din alte țări, activiștii societății civice din Belarus care caută refugiu de persecuțiile regimului lui Alexander Lukashenko și siguranță în aviația civilă internaționale.”
Care sunt însă motivele reale din spatele acestei mișcări îndrăznețe?
,,Să arate societății și Occidentului că autoritățile din Belarus sunt capabile să-i persecute pe militanții care caută refugiu oriunde și oricând”, explică E.S Violeta Motulaite, ambasadorul Lituaniei la București.
E.S. Violeta Motulaite: ,,Rusia este aliatul cel mai apropiat!”
E.S Violeta Motulaite dezvăluie motivele pentru care Lukashenko blamează Occidentul pentru situația creată. La ce îl ajută însă statutul de „apărător” autointitulat sau o zonă tampon între Occident și Rusia?
,,Pe cine altcineva mai poate da vina? Pe Est? – Nu, Rusia este aliatul cel mai apropiat. Pe el însuși? Asta nici atât! Doar țările vestice pot fi de vină, mai ales că Occidentul nu a fost de acord cu rezultatul alegerilor prezidențiale din august. În plus, au făcut, în mod repetat, apeluri pentru eliberarea prizonierilor politici și pentru oprirea abuzurilor împotriva drepturilor omului”, susține ambasadorul Lituaniei la București.
E.S Violeta Motulaite: ,,Folosind centrala lor nuclear-electrică drept carte de negociere politică provoacă preocupări în zona securității nucleare”
Interlocutoarea lui Bogdan Nicolae îți spune cât de sigur mai este Belarus astăzi, dar și care sunt recomandările făcute pentru siguranța cetățenilor, ținând cont de context.
,,Firește că nu este sigur! Nici pe plan intern, nici pentru țările vecine. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) din Lituania a emis recomandări pentru cetățenii din Lituania de a evita deplasările în Belarus.
Pentru vecini: este un regim autoritar, imprevizibil, care luptă agresiv cu societatea civilă, încalcă brutal drepturile omului și acum dreptul internațional. Și nu în ultimul rând, folosind centrala lor nuclear-electrică drept carte de negociere politică provoacă preocupări deosebite în zona securității nucleare.”
E.S Violeta Motulaite: ,,Putem ajuta doar liberalizând regimul de vize pentru ca cei din Belarus să poată călători în străinătate”
E.S Violeta Motulaite vorbește și despre măsurile care ar trebui luate pentru ca populația din Belarus să aibă libertatea de a-și decide singură viitorul.
,,Activiștii societății civile pledează, înainte de toate, pentru alegeri libere și democratice unde populația din Belarus să-și poată decide viitorul.
Putem ajuta doar liberalizând regimul de vize pentru ca cei din Belarus să poată călători în străinătate, să oferim studii gratuite în universitățile noastre, să ajutăm media independentă și societatea civilă, să oferim tratament celor care au fost loviți în timpul protestelor și să oprim finanțarea tuturor proiectelor de care regimul ar putea beneficia.”
E.S. Violeta Motulaite: ,,Situația din Belarus se deteriorează foarte rapid”
Ce tip de sancțiuni internaționale ar avea efect în cazul lui Lukashenko? Este posibilă redeschiderea canalelor diplomatice directe între Vilnius și Minsk?
,,Cele mai eficiente sancțiuni sunt cele îl afectează direct pe Lukashenko și cele care ar împiedica regimul de la a finanța structuri de putere. Vorbim despre relațiile diplomatice, noi încă avem ambasadă în Minsk, dar fără ambasador și fără o parte importantă a staff-ului și a diplomaților.
Dar, situația din Belarus se deteriorează foarte rapid și, în aceste circumstanțe, nu vedem posibilitatea normalizării relațiilor noastre. Este foarte probabil ca relațiile să revină la normal doar dacă ar avea loc alegeri electorale libere în Belarus”, mai spune ambasadorul Lituaniei la București.