- Execuţia bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2026 s-a încheiat cu un excedent de 0,85 miliarde lei, respectiv 0,04% din PIB, faţã de deficitul de 11,01 mld lei.
- Veniturile totale au însumat 55,12 miliarde lei în luna ianuarie 2026, înregistrând o creştere de 17,9% faţã de anul trecut.
- Contribuţiile de asigurãri au înregistrat 18,46 miliarde lei, în creştere cu 8,2%, reflectând extinderea bazei de impozitare reglementatã prin Legea nr. 141/2025.
Execuţia bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2026 s-a încheiat cu un excedent de 0,85 miliarde lei, respectiv 0,04% din PIB, faţã de deficitul de 11,01 mld lei, respectiv 0,58% din PIB aferent lunii ianuarie 2025. Este prima execuţie din ultimii şapte ani cu excedent bugetar în luna ianuarie, precedentul fiind înregistrat în 2019. Aceastã evoluţie reflectã o consolidare fiscală bazată pe o colectare mai bună şi o gestionare riguroasã a cheltuielilor publice, potrivit datelor anunţate oficial de ministerul de Finanţe.
Cifrele oficiale confirmă rezultatele anunţate de ZF.
„Rezultatele înregistrate în prima lunã a anului confirmã eficienţa mãsurilor de lãrgire a bazei de impozitare şi a disciplinei financiare. Este esenţial cã am reuşit sã creştem veniturile cu aproape 18%, în timp ce am menţinut un control strict asupra cheltuielilor curente.
Aceste date la luna ianuarie trebuie interpretate, în acelaşi timp, cu moderaţie şi responsabilitate, iar disciplina financiar-bugetară trebuie menţinutã pe tot parcursul anului, inclusiv prin bugetul pe 2026, pe care îl vom finaliza curând. Prioritatea noastrã rãmâne managementul eficient al finanţelor publice şi asigurarea surselor de creştere în economie, atât prin implementarea pachetului de măsuri de relansare, cât şi prin finanţarea investiţiilor din fonduri europene şi PNRR, care reprezintă motorul de creştere sustenabilã a economiei româneşti”, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
Veniturile totale au însumat 55,12 miliarde lei în luna ianuarie 2026, înregistrând o creştere de 17,9% faţã de anul trecut. Exprimate ca pondere în PIB, veniturile totale au avansat cu 0,25 puncte procentuale, din care 0,22 puncte procentuale provin din veniturile curente, cu precãdere impozit pe salarii şi venit, precum şi TVA.
Încasãrile din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 9,02 miliarde lei, marcând o creştere de 31,4%, determinatã de avansul semnificativ al încasãrilor din impozitul pe dividende de 59,7% pe seama unor distribuiri concentrate în decembrie 2025, în contextul modificãrilor legislative. Totodatã, încasãrile din impozitul pe salarii au crescut cu 13,7%, peste dinamica fondului de salarii din economie, evoluţia fiind influenţatã de eliminarea facilitãţilor fiscale pentru salariaţii din construcţii, agriculturã, industria alimentarã şi IT.
Contribuțiile de asigurări au înregistrat 18,46 miliarde lei, în creştere cu 8,2%, reflectând extinderea bazei de impozitare reglementată prin Legea nr. 141/2025.
Încasãrile nete din TVA au atins 13,06 miliarde lei, marcând o creştere nominalã de 2,52 miliarde lei, cu 23,9% mai mari faţã de ianuarie 2025. Aceastã dinamicã a fost susţinutã de modificãrile cotelor de TVA, în timp ce restituirile au totalizat 4,73 miliarde lei. Menţinerea restituirilor de TVA la zi este o prioritate care sprijinã direct lichiditatea mediului de business şi asigurã predictibilitate fluxurilor financiare ale companiilor.
Veniturile din accize au totalizat 3,67 miliarde lei, în creştere cu 7%, susţinute de încasãrile pentru produsele energetice şi cele din tutun.
Veniturile nefiscale au însumat 5,21 miliarde lei, în creştere cu 28,2%, incluzând sume din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de serã, iar sumele rambursate de UE au totalizat 2,28 miliarde lei, o creştere semnificativã cu 33,9%, comparativ de anul 2025.
Cheltuielile totale au fost de 54,27 miliarde lei în luna ianuarie 2026, în scãdere faţã de aceeaşi perioadã a anului precedent cu 6%. Ca procent din PIB, acestea au înregistrat o scãdere de la 3% la 2,7%.
Cheltuielile de personal au însumat 13,54 miliarde lei, în scãdere cu 0,47 miliarde lei faţã de ianuarie 2025, pe fondul reducerii unor sporuri şi a mãsurilor de limitare salarialã, menţinându-şi ponderea de 0,7% din PIB.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au scãzut cu 11,8%, totalizând 6,51 miliarde lei, iar cheltuielile cu dobânzile s-au diminuat cu 7,9%. Cheltuielile cu asistenţa socialã au fost de 22,74 mld lei, în creştere cu 2%, ţinând cont de mãsurile luate prin Legea nr. 141/2025.
Cheltuielile pentru investiţii au fost în valoare de 3,62 miliarde lei. Din aceastã sumã, 72,22% reprezintã valoarea plãţilor pentru proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului 2021-2027 şi sumele aferente componentelor de grant şi împrumut ale PNRR.