- Toate persoanele aflate în clădire au fost evacuate
- Cel mai probabil a explodat o scrisoare-capcană sau un pachet-capcană
- Un dispozitiv artizanal a explodat, miercuri după-amiază, la sediul central al reţelei de supermarketuri Lidl
Un dispozitiv artizanal a explodat, miercuri după-amiază, la sediul central al reţelei de supermarketuri Lidl, în Germania, cel puţin trei persoane fiind rănite, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie.
Explozia a avut loc în oficiul poştal al sediului central al companiei Lidl, situat în orăşelul Neckarsulm, în landul Baden-Württemberg, la circa 60 de kilometri nord de oraşul Stuttgart.
JUST IN – Letter bomb explodes at Lidl’s head offices in Germany. Casualties rushed to hospital, building evacuated. pic.twitter.com/Zb8XyWf7YB— Disclose.tv 🚨 (@disclosetv) February 17, 2021
Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de publicaţia Der Spiegel şi de postul Südwestrundfunk, cel mai probabil a explodat o scrisoare-capcană sau un pachet-capcană. Trei persoane au fost rănite în deflagraţie.
Toate persoanele aflate în clădire au fost evacuate.
In der Zentrale der #Lidl & Co GmbH soll es nach einem Bericht der #Heilbronn|er Stimme am Mittwochnachmittag eine Explosion gegeben haben. Dabei wurden drei Mitarbeiter verletzt, einer davon schwer. Es soll sich offenbar um eine #Briefbombe handeln.
pic.twitter.com/xWf3x6gLSG— EHA News – Deutsch (@eha_deutsch) February 17, 2021
Autorităţile germane încearcă să afle cauza exactă a exploziei şi motivul atacului.
Incidentul intervine după ce marţi a avut loc o explozie la o fabrică a companiei alimentare Wild, în orăşelul Eppelheim, tot în landul german Baden-Württemberg. Un angajat a fost rănit după explozia unui colet-capcană.