• Beirut, capitala Libanului, a fost zguduită de două explozii puternice succesive pe 4 august, în jurul orei 18
  • Incidentul a avut loc în portul orașului
  • Exploziile au fost atât de puternice, încât au provocat pagube și la 10 kilometri distanță, iar unda de șoc a fost resimțită în Cipru, la peste 200 de kilometri distanță

Capitala Libanului a fost zguduită de două explozii puternice succesive pe 4 august, în jurul orei 18. Incidentul s-a petrecut în portul Beirutului, depozitarea necorespunzătoare a unei cantități imense de azotat de amoniu fiind cauza acestuia, spun autoritățile.

Exploziile au fost atât de puternice încât au generat o undă seismică echivalentă unui seism de 3.3 grade Richter – fiind resimtiță în Cipru, la 240 de kilometri distanță, unde oamenii au crezut că asistă la un cutremur.

Unda de șoc a distrus majoritatea clădirilor din vecinătatea portului și a produs pagube până la periferia orașului.

Recomandări

ORDINE ÎN PARLAMENT
ÎNCĂLZIREA CLIMEI SCHIMBĂ IERNILE
CE REFORME VOR PARTIDELE
UN „IRON DOME” ROMÂNESC?
TOM CRUISE E PREMIAT
CINE L-A UCIS PE KIRILLOV

Centrul Beirutului a fost printre cele mai afectate zone, ferestrele caselor și bucăți din acestea fiind aruncate peste tot. Mulți oameni au fost trântiți la pământ pe amploarea exploziei și răniți.

Exploziile au format un crater uriaș, cu diametrul de 120 de metri, și au distrus principalul siloz al țării.

La doar 900 de metri de locul accidentului, un localnic a povestit pentru BBC că după a doua explozie, toate lucrurile din casa lui s-au prăbușit instant. De asemenea, la 1.2 kilometri distanță de porc, pe celebra stradă Gemmayzeh, clădirile au fost distruse, iar mașinile strivite.

În Piața Nejmeh (1.5 kilometri disntanță) scenele par să amintească de războiul civil cu care Libanul s-a confruntat timp de 15 ani.

În zona Hamra (3.1 kilometri distanță), considerată centrul comercial al orașului, vitrinele magazinelor s-au spart instant, iar străzile au fost blocate de moloz.

La 12 kilometri de Beirut, orașele montane care privesc spre oraș au fost afectate, de asemenea. Localnicii din zone îndepărtate ale țării au relatat că au auzit explozia.