
- Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, susţine că serviciile sociale vor rămâne fără bani începând din luna iunie
- Peste o mie de asistaţi şi toţi salariaţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi vor fi afectaţi din luna iunie
- Problemele au apărut după ce autorităţile centrale au redus fondurile alocate judeţelor din sumele defalcate din TVA
Preşedintele unui Consiliu Judeţean prevesteşte apocalipsa serviciilor sociale. Este vorba despre Costel Fotea, şeful judeţului Galaţi, care anunţă că peste câteva săptămâni nu vor mai fi bani pentru copiii instituţionalizaţi şi persoanele cu handicap.
De asemenea, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi ar putea rămâne fără banii de salarii şi utilităţi
Problemele au apărut la începutul anului atunci când Guvernul a redus foarte mult banii alocaţi judeţelor. Potrivit autorităţilor judeţene, la capitolul sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, judeţul Galaţi a pierdut aproximativ 23 de milioane de euro.
De asemenea, au fost bani mai puţini şi în ceea ce priveşte sumele defalcate din TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate.
Astfel, pentru anul 2020, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi a estimat că va cheltui 19 milioane de euro şi a primit doar 2,8 milioane de euro de la bugetul de stat.
Ca să nu se blocheze activitatea instituţiei, în luna februarie consilierii judeţeni gălăţeni au aprobat o rectificare bugetară consistentă
„Dacă era după Guvern, de pe 20 februarie nimeni nu mai primea nimic. Noi atunci am dat peste 7 milioane lei ca să nu se blocheze activitatea instituţiei.
Problema este că banii ajung până în iunie. Prin diverse canale, noi am informat autorităţile centrale, îmi este frică că nu suntem ascultaţi”, i-a explicat corespondentului MEDIAFAX, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea.
TOP ARTICOLE
- Varjo lansează noile căști de realitate virtuală XR-4, care concurează direct cu Apple, Meta și Microsoft
- Un startup din Seattle folosește curmale în loc de boabe de cafea. Suntory face o investiție de mai multe milioane de dolari în afacere
- Nuntă ca-n Metaverse. O femeie din Spania se va căsători cu Inteligența Artificială
- Mesajul lui Musk pentru agenții de publicitate care boicotează X: „Duceți-vă naibii!”
Şeful consiliului gălăţean mai spune că instituţia pe care o conduce nu are cum să facă o nouă rectificare bugetară şi că, în curând, peste o mie de copii instituţionalizaţi vor rămâne fără bani.
„Am făcut un efort să asigurăm funcţionarea instituţiei până în luna iunie. Asta deşi nu era treaba noastră. Noi am alocat spitalelor peste 5 milioane de euro în timpul epidemiei, avem proiecte cu fonduri europene la care trebuie să asigurăm cofinanţarea şi ne-am trezit cu problema asta.
În judeţul Galaţi, rămânem fără bani pentru asistaţi, sunt peste 1.100 de copii asistaţi, sunt persoane cu handicap, avem asistenţi, avem salariaţi”, a precizat Costel Fotea.
Conform legii, bugetul DGASPC este asigurat în proporţie de 90% de autorităţile centrale, iar diferenţa de 10% reprezintă obligaţia Consiliului Judeţean.
Pentru a asigura funcţionarea până la finalul anului a instituţiei care asigură servicii sociale în judeţul Galaţi mai este nevoie de aproximativ 8 milioane de euro.
- Varjo lansează noile căști de realitate virtuală XR-4, care concurează direct cu Apple, Meta și Microsoft
- Analiză: Cum arată profilul psihocultural al României la 105 ani de la Marea Unire. Două schimbări majore înregistrate între 2015 și 2023
- Britanicilor li s-a pus pata pe controversatul artist Banksy. O pictură murală realizată după Brexit a fost distrusă
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 646. Cancelarul german Olaf Scholz reiterează sprijinul pentru Ucraina într-o discuție cu președintele Zelenski
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 55. Israelul a oferit „măsuri concrete” pentru a proteja civilii din Gaza/6 ostatici au fost predați Crucii Roșii
Partenerii noștri