• Finlanda are una dintre cele mai scăzute rate de infectare din Europa, iar economia sa s-a menținut mai bine decât economia altor țări, potrivit Financial Times
  • O mare diferență între Finlanda și celelalte țări europene este capacitatea sa de pregătire pentru situații de urgență
  • Finlandezii afirmă și demonstrează practic că modul în care o țară reacționează în fața unei pandemii este cu adevărat o oglindă a modului de funcționare și organizare a unei societăți ca întreg

Finlanda a avut cu 90% mai puține decese de coronavirus pe cap de locuitor decât Suedia, iar economia sa a fost afectată mai puțin în prima jumătate a anului. Chiar și acum, când restul Europei este îngrijorat din pricina unui nou val de cazuri, Finlanda are una dintre cele mai scăzute rate de infectare de pe continent.

Experții au spus că abordarea Finlandei – și cea similară a Danemarcei și a Norvegiei, și anume adoptarea de măsuri restrictive rapide, dar nu totale, pentru a controla pandemia, iar apoi redeschiderea după câteva luni, a fost una dintre cele mai de succes din Europa.

O mare diferență între Finlanda și toate celelalte țări europene este concentrarea sa asupra pregătirii și a modului de acțiune în situații de urgență la nivel național, atitudine născută din experiența pe care a avut-o țara în timpul războiului din 1939-1940 împotriva Uniunii Sovietice. Legea privind starea de alertă menționează în mod explicit pandemiile și a fost aplicată pentru prima dată după cel de-al doilea război mondial, Finlanda fiind renumită pentru stocurile sale de echipamente medicale și de protecție în caz de urgență, atunci când întregul continent trăia lipsuri acute.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Anders Tegnell, epidemiologul de stat al Suediei: „Nivelul lor de pregătire depășește cu mult Suedia. Dar, desigur, dacă ai un vecin ca Rusia și ai dus războaie cu ei dintotdeauna… ”

Pekka Nuorti, profesor de epidemiologie la Universitatea din Tampere: „Finlanda are o lungă tradiție în răspunsul la crize, iar oamenii tind să fie uniți atunci când apare o criză. Ceea ce a fost remarcabil atunci când au fost puse în aplicare restricțiile au fost schimbările în comportamentul populației”, observându-se o reducere în proporție de 75% a contactului fizic dintre oameni. „O pandemie este într-adevăr o oglindă a funcționării și a organizării întregii societăți în ansamblu”, a mai adăugat acesta.

În Finlanda cazurile de infectări pe cap de locuitor sunt la cel mai înalt nivel de la jumătatea lunii mai și în ultimele două săptămâni s-au triplat, dar chiar și așa, sunt încă la nivelul de 10 noi infecții la un milion de persoane, comparativ cu peste 50 de cazuri la un milion, așa cum se întâmplă în Marea Britanie și în Danemarca. Experții spun că Finlanda a fost ajutată de poziția sa la periferia Europei și a fost afectată de virus mai târziu decât unele țări europene.

Johan Strang, profesor de studii nordice la Universitatea din Helsinki: „Au fost calmi, în sensul că pot implementa măsuri destul de drastice fără ca cineva să-i pună la îndoială. Finlanda a fost mai bine pregătită pentru acest lucru decât Suedia.”

Finlanda are cele mai stricte criterii din Europa pentru cei care vin din străinătate. Dar, pe de altă parte, carantina impusă în Finlanda – la fel ca și Norvegia și Danemarca – a fost mai puțin severă decât în mare parte a Europei, magazinele rămânând deschise și transportul public în funcțiune și fără stare de izolare.

Finlanda pare să fi utilizat această stare de carantină cu înțelepciune, dezvoltându-și capacitatea de testare și de urmărire a contactelor. În Finlanda sunt implicate multe persoane în urmărirea contactelor, iar dintr-o populație de 5,5 milioane de locuitori, 2,1 milioane de oameni au descărcat o aplicație în acest sens, a precizat Mika Salminen, director de securitate sanitară la agenția finlandeză de expertiză în domeniul sănătății.