• Premierul Cîţu spune că nu ia în calcul carantina.
  • Cîțu a spus că în ţara noastră sunt, în prezent, cele mai relaxate masuri din pandemie, comparativ cu restul lumii.
  • Potrivit lui, numărul mare de cazuri de COVID-19 se datorează sezonului de schi.

Premierul Florin Cîțu a transmis că autorităţile din România nu iau în calcul un nou lockdown şi a subliniat că în ţara noastră sunt, în prezent, cele mai relaxate masuri din pandemie, comparativ cu restul lumii.

Anul trecut nu am avut vaccin şi am reuşit să trecem prin aceste perioade. În paralel cu campania de vaccinare, avem campania pe care o menţinem de a stopa pandemia. Masca este obligatorie, avem distanţarea socială, dezinfectantul trebuie să fie la noi. Am înăsprit condiţiile pe timpul nopţii, dar, dacă ne uităm ce se întâmplă în restul lumii, vedem că România are printre cele mai relaxate condiţii şi am reuşit să fim aici pentru că oamenii, în mare majoritate, au respectat aceste reguli. Obiectivul este să păstrăm. După ce am văzut lockdown-ul de anul trecut, anul acesta nu mai trebuie să existe aşa ceva, trebuie să găsim un echilibru, să ducem economia funcţională, dar să şi putem să controlăm pandemia”, a spus Cîțu, B1 TV.

Cîțu: „Anul trecut nu am intrat în lockdown şi ajunsesem la cifre foarte mari”

Prim-ministrul a mai punctat că în valul doi, România nu a mai intrat în lockdown, spre deosebire de alte ţări. „Anul trecut nu am intrat în lockdown şi ajunsesem la cifre foarte mari. Singurele perioade de lockdown au fost în martie şi aprilie anul trecut, dar după, valul doi, nu au mai existat perioade de lockdown şi cred că România a fost singura ţară fără lockdown după valul doi”, a precizat premierul.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Sezonul de schi, cauza valului de infectări

Mai mult, Florin Cîțu e de părere că numărul infectărilor cu SARS-CoV-2 din țară a crescut din cauza sezonului de schi.

Nu luăm în calcul aşa ceva (un lockdown – n.r.) şi ştim de ce cresc cazurile. România a avut un sezon de iarnă în care oamenii au mers la schi. Foarte puţine ţări şi-au permis acest lux şi acolo, e adevărat, oamenii nu au respectat în totalitate regulile. Dacă ar fi respectat, nu am fi fost nevoiţi să luăm şi măsurile din perioada următoare. Dar am demonstrat că am deschis şcolile şi nu de acolo vine numărul de infectări”, a susţinut Cîţu, potrivit sursei citate.