Florin Cîțu, despre principalele măsuri de relaxare care intră în vigoare de la 15 mai 2021

florin-citu

florin-citu

Nu mai purtăm mască în aer liber și putem merge la spectacole și la activități sportive, în anumite condiții. Premierul Florin Cîțu a prezentat ce prevede hotărârea de guvern privind prelungirea stării de alertă, cu modificările care intră în vigoare din 15 mai.

„După an de zile am ajuns și la acest moment. Revenirea la normalitatea se face mai devreme. Am adoptat Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României”, a spus Florin Cîțu în deschiderea conferinței de presă.

Prin proiectul de Hotărâre de Guvern se propun următoarele măsuri:

Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tip drive-in și în aer liber

Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tip drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membri ai aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane, iar organizarea în aer liber a spectacolelor, festivalurilor, concertelor sau altor evenimente publice sau private sunt permise numai cu cel mult 500 de spectatori cu respectarea a 2 metri pătrați pentru fiecare persoană, precum și cu purtarea măștii de protecție.

Participarea este permisă numai pentru persoanele care sunt vaccinate, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau antigen rapid nu mai vechi de 72 de ore.

Exit mobile version