Florin Cîțu, după ce Iohannis a anunţat noi restricţii: Cheia rămâne vaccinarea

Premierul interimar afirmă că numia prin vaccinare scade presiunea din spitale. Sursa: Hepta
  • Florin Cîțu a spus că e nevoie să ne vaccinăm ca să scăpăm de pandemie și restricții.
  • Premierul interimar afirmă că numai prin vaccinare scade presiunea din spitale.
  • Klaus Iohannis a anunțat că de luni vor intra în vigoare noi restricții.

Cheia rămâne vaccinarea, iar Guvernul va face tot ce îi va sta în putere pentru a asigura cadrul juridic, după ce soluţiile concrete privind noile restricţii vor fi stabilite, a spus, miercuri seara, premierul interimar, Florin Cîţu, după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat măsurile de luni.

Florin Cîţu a spus că e nevoie să ne vaccinăm ca să scăpăm de pandemie şi, din păcate, de măsuri restrictive ca să poată fi minimalizate pe cât posibil riscurile.

„Guvernul va face tot ce îi stă în puteri pentru asigura cadrul juridic, după ce soluţiile concrete vor fi stabilite cu specialiştii. În acelaşi timp, asigurăm vaccinurile şi logistica necesară. Reluăm maratoanele vaccinării şi, în paralel, continuăm aprovizionarea spitalelor cu medicamentele necesare. Cheia rămâne vaccinarea!”, a spus Florin Cîţu, pe facebook.

Premierul interimar a mai spus că numai prin vaccinare scade presiunea de pe spitale, iar oamenii scapă de restricţii şi de pandemie.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că de luni vor intra în vigoare noi restricţii, între care cele de circulaţie noaptea, precum şi folosirea certificatului verde în aproape toate activităţile zilnice.