Florin Cîțu, întâlnire cu Derek Chollet, consilier politic al Departamentului de Stat

Președintele Senatului, Florin Cîțu, s-a întâlnit, sâmbătă, cu Derek Chollet, consilier politic al Departamentului de Stat. Cei doi au discutat despre consolidarea flancului estic al NATO, despre situația din Ucraina și despre importanța includerii cât mai rapide a României în Programul Visa Waiver.

Președintele Senatului, Florin Cîțu, a anunțat, sâmbătă, pe Facebook că anul acesta se aniversează douăzeci și cinci de ani de la lansarea Parteneriatului Strategic România – SUA.

„În acest context, am discutat cu Derek Chollet, consilier politic al Departamentului de Stat, despre identificarea unor noi domenii și oportunități de cooperare cu SUA. Am reiterat necesitatea consolidării Flancului Estic al NATO, inclusiv prin întărirea prezenței forțelor militare americane. Am transmis angajamentul României pentru creșterea la 2,5% din PIB a cheltuielilor de apărare și intensificarea cooperării cu SUA pentru dezvoltarea capabilităților forțelor armate române”, a scris Cîțu pe rețeaua de socializare.

Cei doi au mai discutat despre importanța asigurării securității energetice europene și rolul României în acest proces.

De asemenea, au avut loc consultări pe tema situației din Ucraina, a măsurilor luate în acest context și a modalităților de sprijinire a Ucrainei.

„Un alt subiect a fost importanța includerii cât mai rapide a României în Programul Visa Waiver”, a mai aratat Florin Cîțu.

Exit mobile version