• Florin Cîţu a declarat că până în prezent campania de vaccinare merge bine.
  • Florin Cîțu: „Vom avea mai multe date şi le vom prezenta pe cele pe care le vom lua de la 1 iunie„.
  • Cîțu a mai precizat că țintele privind vaccinarea reprezintă borne la care pot fi luate măsuri de relaxare.

Premierul Florin Cîţu a anunțat, sâmbătă, că măsurile de relaxare care vor intra în vigoare de la 1 iunie vor fi prezentate săptămâna viitoare.

„Săptămâna viitoare vom prezenta măsurile cu care vom intra de la 1 iunie. Vom avea mai multe date şi le vom prezenta pe cele pe care le vom lua de la 1 iunie, dar hotărârea CNSU aprobată săptămâna trecută arată clar direcţia în care mergem. Dacă avem elemente care să ne permită să venim şi cu alte relaxări, le vom face. (…) Nu vom renunţa la nimic. Pornim de acolo şi eu mă uit doar la partea mai bună, ce să adăugăm la hotărârea CNSU, nu să mai scoatem de acolo. România merge într-o direcţie şi nu se poate întâmpla altceva”, a spus Cîţu, după ce a vizitat Centrul de vaccinare de la Circul Metropolitan Bucureşti.

Cîțu a mai precizat că țintele privind vaccinarea reprezintă borne la care pot fi luate măsuri de relaxare.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

„Campania de vaccinare are un scop clar, acela de a scăpa de pandemie. Avem aceste borne, ţinte tocmai pentru a da predictibilitate campaniei de vaccinare. Eu sunt sigur că vor ieşi toţi miniştri până la finalul zilei”, a răspuns premierul întrebat dacă România va ajunge la 5 milioane persoane vaccinate până la 1 iunie şi care ar fi consecinţele neatingerii țintei respective.