• Mai sunt două săptămâni din campania de alegeri în filialele PNL.
  • Florin Cîțu și Ludovic Orban sunt sfătuiți să înceteze războiul.
  • Duminică sunt alegeri în PNL Cluj.
  • Organizația Cluj și-a declarat susținerea pentru premier.

Au mai rămas două saptămâni din alegerile interne în PNL, faza pe organizatii. Apoi, începe runda a doua. Se luptă Florin Cîțu și Ludovic Orban. Doar la nivel declarativ, fiecare cu ce arme are. Mai cu acuzații, mai cu tehnici de intimidare. Un lucru este cert. Cei doi nu se înghit. Degeaba au încercat liderii de la Bihor să-i pună unul lângă altul pe scenă. Antipatia e vizibilă.

Florin Cîțu: „Se uită la noi toată România. Sunt criticat că vin și mă vizitează primarii noștri la guvern. Care este problema? Când ataci membrii Guvernului, premierul, seamănă foarte mult cu ceea ce face PSD”.

„Împărate, împărate, pune pace, nu te bate. Încep așa cu un mesaj pentru cunoscători”, a reacționat și Ludovic Orban, președintele PNL.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
CE FACEM CU POLUAREA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE

Boc le-a spus în față celor doi să înceteze lupta

După ce Orban i-a deturnat discursul lui Cîțu la Iași, premierul a confiscat ședința coaliției și a dus-o la guvern. S-a terminat cu o baie la propriu a lui Orban, dupe ce au pornit, absolut întâmplător, aspersoarele peluzei de la Palatul Victoria.

Festivalul democrației s-a transformat într-un război pe față al celor două tabere. Asta îl sperie chiar și pe Emil Boc. Primarul de la Cluj le-a spus în față celor doi să înceteze lupta.

„Nu este bine. Războaiele interne din PNL trebuie să se încheie. Ar fi păcat mare ca fructele la toată această muncă a noastră să fie culese de altcineva în 2024”, a declarat Emil Boc, primarul Clujului.