• Florin Cîțu a spus că are toleranță zero față de membrii Cabinetului în ceea ce privește nerespectarea măsurilor impuse pentru combaterea epidemiei de Covid-19
  • „Nu este niciun dublu standard, le-am cerut celor doi colegi să plătească amenda.”, a spus Cîțu
  • Atât Vlad Voiculescu, cât și Raluca Turcan, au fost fotografiați fără mască

Premierul Florin Cîțu a spus că are toleranță zero față de membrii Cabinetului în ceea ce privește nerespectarea măsurilor impuse pentru combaterea epidemiei de Covid-19.

Întrebat despre cazul celor doi membri ai Guvernului care au fost fotografiați fără mască, premierul Florin Cîțu a spus că le-a cerut acestora să plătească amenda.

„Nu este niciun dublu standard, le-am cerut celor doi colegi să plătească amenda. Pe doamna Turcan am sunat-o azi-dimineață, i-am spus să se prezinte să plătească amenda singură, toți cei care încalcă legea vor trebui să plătească”, a declarat Cîțu,.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

„E toleranță zero în ceea ce privește membrii cabinetului meu, dar toți românii trebuie să respecte legislația”, a adăugat acesta.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a participat la un eveniment de plantare de copaci în zona montană din Tălmaciu, județul Sibiu, unde a fost fotografiată fără mască. După eveniment, un participant a aflat că are COVID-19.

Ministrul susținea că cei care au participat la acțiunea de împădurire de sâmbătă au făcut teste antigen. „De asemenea, la locația din aer liber, situată pe deal, au fost disponibile măști și dezinfectanți. Cea mai apropiată localitate se află la 6 km, unde rata de infectare era de 0,33. Fotografiile invocate nu au fost reprezentative pentru ansamblul celor aproximativ 5 ore petrecute în aer liber. Măștile au fost purtate, cu puține excepții, de regulă când se făceau fotografii, se servea masa sau când se consumau băuturi răcoritoare. Rămân o adeptă a măștii de protecție și a vaccinării și cred în continuare, cu tărie, în nevoia respectării măsurilor”, a scris Turcan pe Facebook.

Și Vlad Voiculescu a fost fotografiat, luni, fără mască de protecție Covid-19 pe holurile Parlamentului, deși conduita sanitară prevede că portul măștii este necesar în toate spațiile închise.