Florin Cîțu va fi audiat miercuri despre situația economică a României

- Ministrul de Finanţe va da explicaţii, în Parlament, despre previziunile negative asupra economiei româneşti
- Audierea va avea loc miercuri, în Parlament, în faţa comisiilor economică şi de buget ale Senatului
- Mai multe agenţii de rating au perspective negative asupra economiei româneşti, dar Florin Cîţu spune că nu e responsabilitatea Guvernului
Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, este chemat la audiere, miercuri, la comisia economică şi de buget, pentru a da explicaţii despre situaţia economică a ţării evaluată negativ de mai multe agenţii de rating.
„Comisia Europenă ne spune că deficitul va fi dublu decât ne spune Cîţu, BNR avertizează în legătură cu împrumuturile excesive şi iminentă prăbuşire a economiei, agenţia de rating S&P ne spune că ne ducem în jos, în timp ce ministrul nostru de finanţe ne asigura că ne vom reveni cel mai repede din Europa după Corona-criză!
Ministrul Cîțu va fi invitat miercuri, în faţă Comisiilor Economică şi Buget-finanţe ale Senatului pentru a da multe multe explicaţii!”, a scris senatorul Daniel Zamfir, pe Facebook.
Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, a declarat sâmbătă, după ce a fost anunţat ratingul de ţară al României, că perspectiva negativă nu e responsabilitatea acestui Guvern.
„Vom reveni la perspectiva stabilă cât mai curând”, a spus ministrul Cîţu.
Agenţia de rating Standard & Poor’s a menţinut ratingul de ţară al României. Decizia reprezintă un vot de încredere pentru investitorii care se uită la Româna ca destinaţie de investiţie. Analiştii S&P cred că economia va scădea cu 5,5% în 2020.
- Astăzi se împlinesc 6 luni de la începerea războiului SUA-Iran. Care este noua strategie adoptată de Trump împotriva regimului iranian
- America lui Trump – nici cât o rachetă Tomahawk, pentru sinistrații din Nepal
- Încrederea analiștilor în economia României crește, dar riscul de recesiune rămâne. CFA România estimează un euro la 5,34 lei peste 12 luni și o inflație de 6,32%
- O evaluare de 2.000 de miliarde de dolari poate transforma angajații Anthropic în milionari. Dar compania începe să se întrebe dacă banii nu pot deveni chiar o problemă
- Șase luni de război în Iran au lăsat Europa şi SUA fără rachete interceptoare. SUA recunosc că Europa nu se poate apăra de un eventual atac al Rusiei cu rachete balistice