• Florin Cîțu a declarat în cadrul unei conferințe de presă, luni, 24 mai 2021, că vaccinul anti-COVID rămâne gratuit în România: „Este și rămâne gratuit în România”.
  • Florin Cîțu: „Vom relaxa din condiții, dar nu vom relaxa campania de vaccinare”.
  • Reacția lui Florin Cîțu este o replică la declarația lui Ludovic Orban, care a spus că vaccinarea contra cost va avea loc „într-un viitor oarecare”.

Florin Cîțu a declarat luni că vaccinul anti-COVID rămâne gratuit în România. Cîțu a mai afirmat că nu se va relaxa campania de vaccinare.

„Nu ne relaxăm campania de vaccinare, dar relaxăm din condiții. Vedem că există niște îmbunătățiri, scade rata de pozitivare, dar trebuie să continuăm campania de vaccinare. Vedem ce putem face, cum vă puteți implica pentru a continua”, a transmis Florin Cîțu.

Declarația lui Florin Cîțu apare la scurt timp după ce Ludovic Orban a spus că vaccinarea anti-COVID, contra cost, ar putea avea loc „într-un viitor oarecare”.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
CUM ÎNVINGE EUROPA CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

Ludovic Orban: „Numai persoanele vulnerabile vor fi vaccinate gratuit”

Ludovic Orban a declarat că în prezent vaccinarea anti-COVID este gratuită în România, iar statul suportă toate costurile.

Totuși, Orban a ținut să precizeze că se va ajunge într-un punct în care doar persoanele vulnerabile vor avea parte de vaccinul anti-COVID gratuit.

Și așa… noi organizăm vaccinarea gratuită. Statul român suportă toate costurile de vaccinare. E o situație excepțională, dar și aici aș spune că mai facem asta o perioadă de timp, până ajungem la un nivel de imunizare de grup, dar până la urmă se va merge pe un mecanism, de exemplu, ca la vaccinarea de gripă, în care numai persoanele vulnerabile vor fi vaccinate gratuit, iar celelalte categorii de cetățeni vor trebui să se vaccineze, că e răspunderea lor. Aici e vorba de sănătatea fiecăruia dintre noi”, spune Ludovic Orban.