- Luca Morisi, despre care se crede că ar fi gurul de comunicare al partidului italian Liga Nordului, Matteo Salvini, este investigat îndeaproape de autorități.
- Ancheta a început cu românii, care au mărturisit în fața poliției, care mai apoi a luat atitudine și a pornit o anchetă pentru descoperirea a aproximativ două grame de cocaină într-un apartament italian.
- Morisi era împreună cu alți doi români pe 14 august, care l-au dat un pahar de GHB, un „drog violent”. Românii l-ar fi cunoscut pe Morisi prin intermediul unei aplicații pentru întâlniri gay.
Fostul șef de comunicare pe rețelele de socializare al politicianului italian Matteo Salvini, Luca Morisi, nu este singurul bănuit în investigația privind vânzarea de droguri. Acuzația a fost formulată și împotriva unuia dintre cei doi români care, pe 14 august seara, au fost cazați în locuința Palazzo Moneta din Belfiore, din provincia Verona.
Reținuți de carabinieri după ce au ieșit din casa lui Morisi, cei doi români au declarat că sticla pe care unul dintre ei o ascundea în rucsac conținea GHB, așa-numitul „drog al violului”.
Cetățenii români explicau că au luat legătura cu Morisi (care a demisionat din funcție la 1 septembrie) printr-o aplicație de dating gay (Grindr) după care au fost la o petrecere de seară alături de o altă persoană, un italian de peste 50 de ani.
O noapte cu nuanțe sexuale – conform versiunii lor – s-a încheiat cu sticla împărțită de Morisi, care jură că nu știe nimic. Avocatul său, Fabio Pinelli, spune că „acea sticlă cu lichid nu i-a aparținut lui Luca Morisi, care, evident, nu a putut să o vândă unor terțe părți”.
Fără consecințe penale pentru cantitatea de cocaină găsită
Potrivit avocatului, linia de apărare ar fi „un fapt banal”, adică cele aproape două grame de cocaină găsite la domiciliul fostului manager de social media: o cantitate care prevede o infracțiune administrativă şi care nu duce la consecințe penale.
Analizele privind conținutul acelei sticle încredințate laboratorului Verona vor începe în următoarele câteva zile şi vor dura câteva săptămâni. Cei doi români au vorbit despre un al patrulea bărbat.
Apărarea lui Morisi neagă faptul că ar mai fi fost şi alte persoane în apartament. „Sunt doi oameni fără adăpost şi care s-au confruntat cu un control complet de rutină. Nu există nicio activitate anterioară în dreptul lor”, spun investigatorii. Care adaugă: „În această poveste, în acest moment există cuvântul lor împotriva celui al lui Morisi.
Nu există telefoane şi nici nu au fost monitorizate. Deocamdată, nu avem dovezi care să arate certitudini, începând cu substanța din sticlă asupra căreia nu avem încă rezultatul științific”.
Carabinierii încearcă să urmărească furnizorul de droguri, atât sticla, cât şi cocaina găsită în casa fostului manager de social medial. Şi verifică dacă, în realitate, cercul băieților care frecventau apartamentul lui Morisi contra cost ar putea fi mult mai mare.
Ce este „drogul violului”
GHB sau „drogul violului” este unul din flagelurile secolului. Este pus uzual în băutura partenerei, pe care „partenerul” vrea s-o drogheze. Dizolvat într-un pahar cu băutură alcoolică, nu imprimă acesteia miros şi, în general, nici gust. Efectele imediate sunt similare stării de ebrietate, la care se adaugă euforia şi dezinhibarea, iar durata, în funcție de doză şi de consumator, poate merge până la 3-4 ore.
Efectele amnezice şi anestezice dispar după câteva ore, potrivit medicilor de la Centrul de Traumă şi Toxicologie. Potrivit specialiștilor, dependența de gama-hidroxibutirat (GHB, cunoscut şi ca drog al violului sau ecstasy lichid) este o stare clinic recunoscută, cu un potenţial sindrom de sevraj acut atunci când drogul este întrerupt brusc, după un consum regulat sau cronic.
Există dovezi că dependența fizică poate apărea la consumatorii care utilizează drogului în scop recreațional, fiind înregistrate cazuri de simptome de sevraj la încetarea consumului de GHB şi precursori ai acestuia. De asemenea, a fost raportată dependența de GHB în rândul foștilor alcoolici, potrivit ANA.
Consumul de GHB, ale cărui complicații pot fi greu de recunoscut în cazuri de urgență, poate duce la neliniște, atacuri de anxietate, insomnie, transpirație, tahicardie şi hipertensiune. Pacienții în sevraj pot dezvolta, de asemenea, psihoză şi delir.