FOTO. Dezastrul lăsat în urmă de protestatarii pro-Trump în Capitoliu: Birouri dărâmate, statui vandalizate şi politicieni îngroziţi

capitoliu

capitoliu

Imagini şocante au apărut după distrugerile făcute în interiorul Capitoliului Statelor Unite ale Americii, după ce sute de protestatari pro-Trump au pătruns în clădire, în momentul în care victoria lui Joe Biden de la alegerile prezidenţiale urma să fie validată, relatează Daily Mail.

Ferestre sparte, statuile eroilor americani vandalizate, dosare împrăştiate pe jos, telefoane smulse din pereţi şi zeci de mesaje lăsate de protestatari, precum „trădare” sau „opriţi furtul”.

Congresmanii au ajutat, cot la cot cu poliţiştii, la curăţarea Capitoliului după protestele de miercuri, în urma cărora patru persoane au decedat.

Vizat a fost şi biroul lui Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor. O oglindă a fost spartă, o plăcuţă de identificare a fost ruptă, iar un mesaj ameninţător i-a fost lăsat: „Nu vom da înapoi”.

Un protestatar chiar a fost surprins în timp ce râdea şi stătea pe scaunul lui Pelosi, cu picioarele pe birou.

Dimensiunea reală a pagubelor rămâne neclară, la fel ca posibilele obiecte care ar fi fost furate dintr-o clădire, plină de artefacte nepreţuite şi documente extrem de importante, atât în format fizic, cât şi electronic.

Exit mobile version