• Un incendiu masiv într-o fabrică de procesare a produselor alimentare din Bangladesh a ucis cel puţin 52 de persoane.
  • Alte 30 de persoane au fost rănite, după ce au sărit pe geam pentru a îşi salva viaţa.
  • Incendiul s-a produs din cauza faptului că în interior erau depozitate substanțe chimice și materiale plastice foarte inflamabile.

Un incendiu masiv într-o fabrică de procesare a produselor alimentare din Bangladesh a ucis cel puţin 52 de persoane, relatează Al Jazeera. Persoanele care au scăpat au fost nevoite să sară pe geam, pentru a îşi salva viaţa.

Incendiul s-a produs joi, la o fabrică din Rupganj, un oraş industrial, aflat la 25 de kilometri distanţă de capitala Dhaka, însă nu s-a oprit nici după 24 de ore.

„Odată ce focul este sub control, vom efectua o operaţiune de căutare şi salvare. Atunci putem confirma orice alte victime, dacă există”, a declarat purtătorul de cuvânt al serviciului de pompieri.

Iniţial, poliţia a anunţat că au murit doar trei persoane, însă bilanţul a crescut semnificiativ odată ce pompierii au ajuns la etajele superioare ale clădirii. Aproximativ 30 de persoane au fost rănite.

Răniţii sunt, în principal, cei care au sărit pe geam pentru a îşi salva viaţa. Este neclar totuşi câte persoane se aflau în clădire în momentul izbucnirii incendiului.

Şeful departamentului de pompieri din capitala Dhaka a declarat că incendiul s-a produs din cauza faptului că în interior erau depozitate substanțe chimice și materiale plastice foarte inflamabile.