• Franța, Italia și Olanda se gândesc la lockdown național.
  • Emmanuel Macron anunță astăzi dacă Franța se închide iar sau nu.
  • Giuseppe Conte: „Dacă nu respectați regulile, ajungem la lockdown”.
  • Mark Rutte: „Un lockdown național este ultima soluție”.

To close or not to close? Aceasta este întrebarea pe care și-o pun acum liderii țărilor din Europa lovite de valul doi al pandemiei.

Emmanuel Macron anunță azi dacă Franța se va închide

Emmanuel Macron anunță astăzi dacă Franța se închide din nou sau nu. Hexagonul a avut peste 421 de mii de noi infectări în ultimele două săptămâni, de departe cele mai multe de pe continent.

Președintele Franței trebuie să aibă grijă însă. Restricțiile îi fac pe oameni violenți.

Recomandări

HARRY NU PRIMEȘTE MAI MULTĂ SECURITATE
PIEPER SE RETRAGE DE LA C.E.
INTERNET STABIL, CASĂ STABILĂ
EU VARA NU DORM..
ATAC ÎNTR-O BISERICĂ DIN SYDNEY
PROBLEME LA PROCESUL LUI TRUMP

Italienii protestează împotriva măsurilor de restricție

Italia continuă să fiarbă după ce s-au închis restaurantele, cafenelele, cinematografele și sălile de sport. Aseară, poliția a folosit tunuri cu apă împotriva unui grup de protestatari de la Roma.

Foto: AP

Situația din peninsulă este gravă, iar premierul Giuseppe Conte a spus clar care e miza. Ori se respectă regulile de acum, ori toți italienii vor sta iarăși închiși în casă.

Restricțiile nu par să funcționeze, însă. Olanda a ajuns de la o mie de cazuri pe zi la nouă mii.

Măsurile luate acum 14 zile, printre care închiderea barurilor și restaurantelor, încă nu se simt.