• Franța va dubla numărul de soldați, pentru a asigura protecția împotriva atacurilor.
  • Emmanuel Macron: „Nu vom ceda!”
  • Trei oameni au murit în urma atacului de ieri, dintr-o catedrală din Nisa.

A treia zi a Festivalului de Film de la Cannes a fost umbrită de ultimele evenimente din Franţa.

Covorul roşu a fost înlocuit cu unul de culoarea neagră, în memoria victimelor.

Franţa a avut parte joi de două atacuri: unul la bazilica Notre-Dame din Nisa şi un altul în Avignon.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
MICROSOFT LANSEAZĂ A.I. REVOLUȚIONARĂ
SCANDAL CU SÂNGE INFECTAT ÎN UK
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?

Au apărut imagini de la atacul de ieri de la Nisa, în care trei persoane au murit. Imediat după atentat, Emmanuel Macron a mers la Nisa și a reamintit că apără valorile franceze.

„Nu vom ceda”, a fost reacția președintelui francez, care a anunțat că va dubla numărul de soldați, pentru a proteja, în special, lăcașurile de cult și școlile. Președintele și-a arătat sprijinul pentru cetățeni și a spus că francezii sunt atacați pentru gustul lor pentru libertate.

La locul atacului s-au adunat mai mulți francezi, care au aprins lumânări pe trotuarul din fața bisericii.

Emmanuel Macron: „Vom crește vigilența peste tot în Franța”

„În această dimineață, am decis să creștem vigilența peste tot în Franța, pentru a ne adapta la amenințarea teroristă. Am decis că soldații noștri vor fi mobilizați în următoarele ore, și vom ordona mobilizarea în cadrul Operațiunii Sentinel, de la 3.000 la 7.000 de soldați, pe terenul nostru. Vom fi în măsură să protejăm toate lăcașurile de cult, în special bisericile, astfel încât Ziua Tuturor Sfinților să poată avea loc în condițiile cuvenite. De asemenea, ne vom proteja școlile pentru anul școlar următor”, a declarat Emmanuel Macron.

Cea de-a treia zi a festivalului de la Cannes a început cu o comemorare

Organizatorii au decis să înlocuiască celebrul covor roşu cu unul negru, pentru a aduce un omagiu victimelor de la Nisa. Trei persoane au fost ucise de un tunisian de 21 de ani.

La Avignon, un bărbat a fost împuşcat mortal după ce a ameninţat oamenii cu un pistol de mână. Tot ieri dimineață, un cetățean saudit a înjunghiat un membru al pazei la Consulatul francez din Djedda.