• Gabriela Firea, despre violenţa domestică în România.
  • România are încă paşi mulţi de făcut în ceea ce priveşte prevenţia şi combaterea violenţei domestice.
  • Ordinul de protecţie este extrem de important pentru siguranţa victimelor.

 „În primele trei luni ale anului, au fost emise peste 2.400 de ordine de protecţie provizorii şi mai mult de 4.100 de ordine de protecţie”, mai transmite ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.

România are încă paşi mulţi de făcut în ceea ce priveşte prevenţia şi combaterea violenţei domestice. Multe dintre victime nu depun plângere, iar altele sunt descurajate de către poliţişti sau rude.

Aşa că Firea, alături de ONG-uri de profil, anunţă începerea unor ateliere pentru formarea şi sensibilizarea agenţilor care interacţionează cu victimele şi agresorii domestici.

Recomandări

CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, prin Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi împreună cu partenerii ANAIS şi GRADO, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei Române a început pregătirea primei serii de 200 de poliţişti care interacţionează cu victimele şi agresorii în cazurile de violenţă domestică. Vor urma aceste programe de instruire 898 de poliţisti organizaţi în 41 de grupe”, spune Firea, pe Facebook.

Ordinul de protecţie este extrem de important pentru siguranţa victimelor. De ştiut că, în prezent, ordinul de protecţie provizoriu pentru victime poate fi emis pe loc de poliţişti pentru 5 zile, iar ordinul de protecţie emis de către judecător poate fi pe o perioadă de 6 luni. 

Fenomenul violenţei domestice continuă să fie îngrijorător. Multe dintre drame rămân ascunse, sub pretextul „ei se ceartă, ei se împacă”, atrage atenţia fostul primar general.

Anul trecut, peste 3.800 de victime au beneficiat de ajutorul statului, iar 460 de femei au fost protejate în locuinţele protejate înfiinţate prin programul Venus.