- Gabriela Firea a luat cuvântul în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul PSD
- Fostul primar consideră că Nicolae Ciucă transmite un mesaj eronat celorlalte țări democratice europene
- Firea: „Ne îndreptăm cumva spre o dictatură militară?”
Gabriela Firea a declarat în cadrul unei conferințe de presă ținute marți la sediul PSD că deși îl cunoaște pe premierul interimar, nu poate fi de acord cu noua numire.
„Pleacă domnul Orban, care a fost în fruntea unui Guvern care a condus dezastruos România prin pandemie și în timpul căruia, practic, s-a prăbușit economia și vine domnul Ciucă”, a spus fostul primar al Capitalei.
Firea consideră că România dă un exemplu negativ Europei, alegând ca prim-ministru interimar un militar.
„Din punct de vedere organizatoric, am colaborat și eu cu domnia sa, chiar prima paradă sub Arcul de Triumf care a fost organizată în primul meu an de mandat, după ce am finalizat consolidarea Arcului de Triumf, deci îl cunosc personal, nu am a-i face reproșuri personale, nu este și căderea mea să fac acest lucru, dar ce semnal dăm noi în întreaga Europă? Că aducem militari la conducerea Guvernului țării. Ne îndreptăm cumva spre o dictatură militară?„, a zis Firea în cadrul conferinței.
Firea consideră că alte țări democratice europene pot să pună la îndoială decizia României.
„Una este una și a veni cu un militar la conducerea Guvernului cred că este o notă proastă pentru democrațiile europene, când au citit aseară această depeșă din partea țării noastre„, a transmis în încheiere Firea.
Ludovic Orban a anunțat că își depune mandatul de premier luni, 7 decembrie, la o zi după alegerile parlamentare.