Gabriela Firea, revoltată de nedreptatea pe care Nicuşor Dan i-a facut-o actorului Alexandru Arşinel

Actorul Alexandru Arsinel participa la Gala Premiilor Uniunii Autorilor si Realizatorilor de Film din Romania (UARF), editia a VII-a, miercuri 27 martie 2019, in Bucuresti. CRISTIAN RADU NEMA / MEDIAFAX FOTO

Gabriela Firea l-a atacat pe primarul Capitalei, Nicuşor Dan, care nu a prelungit contractul actorului Alexandru Arşinel de la Teatrul Constantin Tănase. Maestrului Alexandru Arşinel i se întâmplă o mare nedreptate, a spus Firea.

Mesajul ministrei Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a fost transmis pe pagina oficială a PSD pe Facebook.

Ce i se întâmplă zilele acestea maestrului Alexandru Arşinel este o mare, o imensă nedreptate. Nu poţi să-l arunci precum o măsea stricată din teatrul unde a jucat şi a creat aproape 60 de ani. Ce a făcut primarul general Nicuşor Dan cu Alexandru Arşinel este o dezonoare pe care nimeni nu o înţelege. Maestrul Arşinel nu mai era director al Teatrului de Revistă Constantin Tănase de patru ani şi nici nu mai avea vreo funcţie de conducere. Îşi dorea să continue pe postul de consilier artistic şi să-i înveţe pe actorii mai tineri din experienţa adunată zeci de ani pe scenă”, a scris Gabriela Firea pe reţeaua de socializare.

Firea mai susţine că prin excluderea lui Arşinel din teatru nu se face economie la buget.

Tot ce reprezintă astăzi Teatrul de Revistă Constantin Tănase i se datorează maestrului Arşinel. Nicuşor Dan nu a făcut nicio economie la buget după ce l-a îndepărtat pe acest mare actor din funcţia de consilier artistic.

În 2017 am propus Consiliului General al Capitalei ca actorul Alexandru Arșinel să primească titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București. Am considerat că era un minim gest pe care-l puteam face pentru toate meritele sale artistice și manageriale. Poate nu a fost întâmplător că singurii care au respins proiectul au fost consilierii USR. Iată ce face acum Nicușor Dan, „tatăl” lor. Proiectul a trecut atunci datorită voturilor consilierilor PSD, ALDE, PMP și parțial ai PNL. Din păcate, cinci ani mai târziu, am ajuns să-l vedem pe omul Alexandru Arșinel tulburat, cu lacrimi în ochi, din cauza unei umilințe care te lasă fără cuvinte”, a adăugat Gabriela Firea.

Actorul Alexandru Arşinel a declarat că se simte umilit de Nicușor Dan, după ce primarul Capitalei nu i-a mai prelungit contractul pentru funcția de consilier artistic în cadrul Teatrului Constantin Tănase. În vârstă de 82 de ani acum, maestrul spune că primarul nu i-a mai prelungit contractul din luna august a anului trecut.


Exit mobile version