Nici n-am intrat bine în noul an că au reapărut cozile la taxe şi impozite. Oamenii s-au înghesuit cu orice risc, numai să se ştie cu dările plătite.
Faptul că taxele pot fi plătite şi altfel – online, la benzinării, poştă, sau chiar la oficiile CEC – nu i-a făcut pe români să renunțe la statul la coadă. Unii s-au grăbit să achite acum, ca să beneficieze de reducerea de 10%, care se acordă oricum, până în lună martie.
Zeci de oameni s-au aşezat de la prima oră la coadă în fața sediilor de taxe locale din Bucureşti. Unii au venit chiar înainte de ora deschiderii, ca să prindă loc în faţă. Cum în interiorul clădirii puteau intra doar câteva persoane, pentru a păstra distanţa de siguranţă, ceilalţi, rămaşi afară, n-au avut încotro decât să se înarmeze cu răbdare.
De cealaltă parte sunt românii pe care nu-i vedem la cozi, pentru că-şi achita taxele online. Şi la plăţile online e păstrată reducerea de 10%, dacă impozitele sunt achitate până la 31 martie.
România are, potrivit statisticilor publicate de Uniunea Europeană, printre cele mai slabe servicii de administraţie online.