„Moţiunea de cenzură este suspendată până ajunge Florin Cîţu preşedintele PNL”, spune co-preşedintele AUR, George Simion, care acuză că „mai mare trădare ca asta nu există”.

„Mai mare trădare ca asta nu există. O moţiune de cenzură pe care nu suntem lăsaţi să o înaintăm. PSD va depune o nouă moţiune doar ca să se joace de-a moţiunile. Moţiunea de cenzură este suspendată până ajunge Florin Cîţu preşedintele PNL. Moţiunea este în acest moment pe masă”, spune co-preşedintele AUR George Simion.

George Simion a mai spus că şedinţa BPR va fi reluată, fiindcă deputaţii şi senatorii PSD şi PNL au părăsit lucrările, iar propunerea lui Daniel Fenechiu (PNL) nu a primit numărul necesar de voturi.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a susţinut în şedinţa BPR că doar semnatarii moţiunii de cenzură ar fi putut contesta propriile semnături.

Parlamentarii PSD, apoi cei ai PNL, s-au retras din şedinţa BPR.

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a cerut Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului acordarea unui termen de două săptămâni pentru verificarea semnăturilor de pe moţiunea de cenzură depusă de senatori şi deputati USR si AUR.