• Co-președintele AUR, George Simion, a fost numit heterosexual – în mod ironic – de un tânăr glumeț, pe pagina personală de Facebook.
  • Simion publicase o poză de la slujba de duminică din localitatea Amara, cu o descriere în care lansa acuze la guvernul Ciucă și deplângea situația locuitorilor care nu ar fi primit niciun ban.
  • Mizerabilii de la USR Tineret fac Glume cu homosexuali pe aici când noi mergem prin România reală cu cadouri la copiii năpăstuiți… ”, a mai scris Simion.
  • George Simion a răspuns ulterior, pentru Aleph News, denunțând faptul că nu este nimic mai mult decât o „plastografie”

UPDATE – răspunsul lui George Simion

George Simion a răspuns ulterior, pentru Aleph News, denunțând faptul că nu este nimic mai mult decât o „plastografie”. Acesta susține că USR se ocupă de „inducerea în eroare a românilor”.

Cei de la USR fac ce știu ei mai bine, adică plastografii și inducerea în eroare a românilor. După cum se vede foarte clar din timpul comentariilor, toată imaginea este o minciună și sunt foarte surprins de felul în care manipulează ei niște chestiuni care țin de intimitatea omului, adică orientările sexuale. Așa au făcut și cât au fost la guvernare. Despre asta este partidul USR, despre minciuni. Orice român care se pricepe un pic la Facebook și poate vedea imaginea aceasta își dă seama că este un fals”, a spus George Simion, co-președintele Alianței pentru Unirea Românilor.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Co-președintele AUR, George Simion, a fost numit heterosexual – în mod ironic – de un tânăr glumeț, pe pagina sa oficială de Facebook. Simion publicase o poză de la slujba de duminică din localitatea Amara, cu o descriere în care lansa acuze la Guvernul condus de Nicolae Ciucă și deplângea situația locuitorilor care nu ar fi primit niciun ban.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Duminică binecuvântată, români! Nu și locuitorii din Amara, pentru că au primar de AUR și nu au primit niciun leu de la guvernul Ciucă și Consiliul Județean PSD. Cum e cu nediscriminarea opoziției?”

„George Simion este heterosexual”, a scris tânărul într-un comentariu. Ceilalți abonați ai paginii au sărit să-l apere, iar reacția lui Simion nu a întârziat să apară. „Nu mai minți, porcule”, a răspuns Co-președintele AUR, revoltat și confuz în privința propriei sexualități. Într-un alt comentariu la aceeași postare i-a acuzat pe cei de la USR Tineret că ar fi în spatele comentariului care a provocat revoltă pe pagina sa, publicând totodată și o poză în care apăreau câțiva copii.

Mizerabilii de la USR Tineret fac Glume cu homosexuali pe aici când noi mergem prin România reală cu cadouri la copiii năpăstuiți… ”, a mai scris Simion.