• Polonia şi Ungaria au ajuns la un compromis pentru a debloca bugetul UE
  • Vicepremierul polonez Jaroslaw Gowin a spus că s-a ajuns la un acord cu Germania
  • Acordul a fost confirmat şi de doi oficiali din Ungaria
  • Economisul Mircea Coșea spune că România nu este pregătită să acceseze aceste fonduri

Polonia şi Ungaria au ajuns la un compromis cu Germania pentru a debloca bugetul de peste 1.800 miliarde de euro al UE, care reprezintă atât bugetul blocului european, cât şi pachetul de stimuli pentru a trece criza coronavirusului, a anunţat un oficial din guvernul de la Varşovia, citat de Bloomberg.

Compromisul ar pune capăt unei dispute în care atât Varşovia, cât şi Budapesta, au ameninţat că vor bloca atât ajutorul de pandemie în valoare totală de 750 miliarde euro, cât şi bugetul UE pentru perioada 2021-2027, în contextul în care Bruxelles-ul a vrut să condiţioneze accesarea banilor de respectarea statului de drept.

Vicepremierul polonez Jaroslaw Gowin a spus că s-a ajuns la un acord cu Germania, care deţine preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, iar acest acord ar trebui prezentat acum în faţa celorlalte state membre. Acordul ar putea fi parafat chiar până vinerim când se încheie un summit al liderilor europeni la Bruxelles.

Recomandări

AVERTISMENTUL LUI PUTIN CĂTRE OCCIDENT
CUM DEVII MAI PRODUCTIV LA MUNCĂ
ZIUA MONDIALĂ A RECICLĂRII
CUM VA FI VIAȚA ÎN WOVEN CITY
BIDEN FACE BANI PENTRU CAMPANIE
MACRON VA CERE ÎNCETAREA FOCULUI ÎN UCRAINA

„Acum avem un acord între Varşovia, Budapesta şi Berlin. (…) Cred că acest acord va cuprinde şi celelalte 24 de capitale europene”, a declarat Gowin.

Acordul a fost confirmat şi de doi oficiali din Ungaria care au fost contactaţi de publicaţia americană, în timp ce o sursă din Uniunea Europeană a spus că se aşteaptă o confirmare finală pe acest acord.

Este România pregătită să acceseze aceste fonduri?

Mircea Coșea, economist: „La nivelul actual de informare, e o veste bună, pentru că ajungerea României la aceste fonduri depindea foarte mult de deblocarea bugetului. Trebuie să avem în vedere o oarecare poziție mai onestă în legătură cu aceste fonduri, o demitizare a felului în care ele sunt prezentate în România.”

„România are la dispoziție aproximativ 80 de miliarde de euro. Ele sunt cota corectă care revine României. (…) Trebuie spus că această sumă nu reprezintă în totalitate fonduri nerambursabile. Peste 30 de miliarde sunt credite pe care România le ia, deci trebuie să le plătim cam în 15 ani. Există și un avantaj, acela că e o dobândă mai mică.”

„Oricât s-ar fi deblocat aceste fonduri, rămâne un principiu de condiționalitate impus de cele patru țări importante, care au avut de obiectat în legătură cu planul UE de ieșire din criză. (…) Acest lucru ne obligă la elaborarea urgentă a programelor care ar trebui să fie finanțate, pe baze europene, nu românești, adică foarte bine judecate din punct de vedere al termenelor, al condițiilor.”

Economisul Mircea Coșea spune că România nu este pregătită să acceseze aceste fonduri.

Mircea Coșea, economist: „Capacitatea instituțională a României nu poate accesa în condiții optime fondurile pe care le avem.”