• Guvernul Germaniei a anunţat că aşteaptă clarificări privind presupusele activităţi de spionaj efectuate de SUA şi Danemarca.
  • Acuzaţii similare au fost formulate în anul 2013 de Edward Snowden, un fost colaborator al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) care a fugit în Rusia.

Guvernul Germaniei a anunţat că aşteaptă clarificări privind presupusele activităţi de spionaj efectuate de SUA şi Danemarca asupra unor lideri politici europeni, inclusiv asupra cancelarului Angela Merkel, în timp ce fostul colaborator CIA Edward Snowden evocă implicarea preşedintelui Joseph Biden.

„Guvernul Germaniei a luat notă de aceste relatări şi este în contact cu toate entităţile relevante la nivel naţional şi internaţional, pentru clarificări”, a declarat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Berlin.

„Ca principiu, după cum ştiţi, Guvernul german nu face comentarii publice despre activităţi de spionaj”, a subliniat Steffen Seibert, citat de agenţia Reuters.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Conform unor surse citate de postul danez DR, Serviciul de Informaţii Militare din Danemarca (FE) a colaborat cu Agenţia pentru Securitate Naţională din SUA (NSA), în perioada 2012-2014, pentru a colecta informaţii despre lideri politici din Germania, Franţa, Suedia şi Norvegia. Printre personalităţile interceptate s-ar număra cancelarul Germaniei, Angela Merkel, ministrul german de Externe din acea perioadă, Frank-Walter Steinmeier, şi Peer Steinbrück, un lider al opoziţiei de la Berlin.

Acuzaţii similare au fost formulate în anul 2013 de Edward Snowden, un fost colaborator al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) care a fugit în Rusia după ce a dezvăluit documente secrete despre activităţi ale Agenţiei pentru Siguranţă Naţională (NSA). Edward Snowden a acuzat atunci că telefonul Angelei Merkel a fost interceptat de NSA. Casa Albă nu a negat clar informaţia, dar a precizat că telefonul Angelei Merkel nu era interceptat în acel moment şi nu va fi în viitor.

Acum, Edward Snowden, care beneficiază de azil politic în Rusia, a reluat acuzaţiile, afirmând că actualul preşedinte al SUA, Joseph Biden, care a fost vicepreşedinte în perioada 2009-2017, trebuie să ofere explicaţii.