Gheorghe Falcă, despre un eventual Guvern PNL-PSD: La un moment dat, trebuie să iei răul cel mai mic

Foto: Facebook/Gheorghe Falca
  • Vicepreşedintele PNL Gheorghe Falcă spune că este adeptul unei coaliţii de guvernare cu USR, dar când partenerul „încurcă lucrurile”, e nevoie de o alianţă funcţională şi stabilă: „La un moment dat, trebuie să iei răul cel mai mic”.
  • Conducerea PNL se reuneşte luni, pentru a decide pe cine alege pentru o coaliţie de guvernare, PSD sau USR.

„Eu aş fi vrut să continuăm negocierile, să trecem la a doua fază, la faza în care se lucrează la un program de guvernare şi la faza în care se formează un Guvern, vorbim aici doar de denumirea ministerelor care se atribuie pentru fiecare partid, pentru că aş vrea să mergem în paralel şi să luăm o decizie după finalizarea consultărilor şi după ce avem un program de guvernare (…). Aş fi vrut să continuăm cu ambele partide, pentru că eu am văzut deja în spaţiul public solicitările celor de la PSD şi mi-au demonstrat încă o dată că dânşii nu se gândesc decât la cheltuieli bugetare. Noi avem nevoie de o Românie mai inteligentă, avem nevoie de o Românie mai verde şi aici avem PNRR-ul care ne sprijină pe acest domeniu (…). Mă interesează această Românie mai socială, care nu înseamnă să aruncăm bani pe geam”, spune Gheorghe Falcă, la RFI.

Vicepreşedintele PNL precizează că deşi el a fost mereu un adversar al PSD-ului, stabilitatea guvernării e mai importantă.

„Eu am fost întotdeauna un adversar al PSD-ului, dar am şi câştigat întotdeauna în faţa lui cele patru bătălii pe care le-am avut pentru Primăria Aradului, dar în acelaşi timp, putem să găsim şi formule de o mai mare stabilitate, poate, cu cei de la PSD, pentru că trebuie să fim sinceri, văzând şi în ultima săptămână discuţiile din spaţiul public, cei de la USR chiar nu conştientizează că altfel trebuie să te comporţi cu un partener, se vede că încă nu au o experienţă politică şi nu-şi dau seama cine sunt partenerii şi cine sunt adversarii politici şi aici, cred că încurcând ei lucrurile, am ajuns şi în situaţia în care suntem şi constat că ei continuă pe aceeaşi direcţie”, punctează Falcă.

Argumente pentru o coaliţie PNL-PSD

Reporter: Ce argumente aveţi în favoarea unei eventuale coaliţii PNL-PSD?

Gheorghe Falcă: Nu ştiu dacă eu o să aduc argumente faţă de PSD, poate alţi colegi. Ca oameni politici, poţi să găseşti argumente să conduci cu o stabilitate mai mare ţara, poţi să-ţi dai seama că în continuare cei de la USR te consideră un adversar (…).

Reporter: Dar cum aţi putea guverna alături de PSD, care anul trecut, în plină pandemie, a blocat în Parlament mai toate deciziile prin care Guvernul încerca să gestioneze pandemia?

Gheorghe Falcă: Corect, în acelaşi timp, e greu să guvernezi cu un partid care a fost lângă tine şi a provocat o astfel de criză, s-a aliat cu AUR, semnând o moţiune care cred că va rămâne în istorie această asociere, o greşeală politică majoră. Eu sunt un partener al ideii să guvernăm cu USR-ul, dar în acelaşi timp, USR-ul trebuie să-şi respecte partenerii.

Reporter: Aveţi mai multe lucruri în comun cu PSD, decât cu USR?

Gheorghe Falcă: Nu, eu cred că nu avem în comun multe lucruri nici cu USR şi nici cu PSD, dar aşa se fac majorităţile.

Reporter: Dar dacă faceţi o alianţă cu PSD, înseamnă că aveţi mai multe lucruri în comun cu social-democraţii, decât cu USR-ul.

Gheorghe Falcă: Nu, nu aşa se interpretează politica. Noi suntem creştin-democraţi şi niciodată nu o să ai multe lucruri în comun cu PSD sau cu USR, care încă în România joacă un rol de politică de dreapta, la nivel european joacă rolul politicii de stânga, ci vei discuta despre obiective (…).

Reporter: Şi cu PSD aveţi obiective comune?

Gheorghe Falcă: Îţi creezi, vorbeşti despre obiective, aşa se fac coaliţiile.

Reporter: Dar după epoca Dragnea, când s-a schimbat garnitura la vârful PSD, liberalii au afirmat că în realitate nu s-a schimbat nimic la formaţiunea social-democrată, că e acelaşi partid corupt, plin de baroni, un partid nereformat. Acum, brusc, PSD-ul devine mai frecventabil pentru PNL?

Gheorghe Falcă: Aici nu mai vorbim de frecventabilitate, ci de formarea unei coaliţii funcţionale. La un moment dat, trebuie să iei răul cel mai mic, de aceea am spus că doctrinar nu te poţi potrivi nici cu unii, nici cu alţii, dar am avut speranţe că putem realiza o coaliţie pe trei ani cu cei de la USR şi nu au trecut nici nouă luni de zile şi am intrat în această criză politică. Eu sunt adeptul de a crea o coaliţie cu USR-ul, dar vedem că orice negociere cu ei ajunge în situaţia în care pun condiţii.​