Grevă la CFR. Niciun tren nu pleacă din Gara de Nord

un controlor sta langa un tren de la cfr.

Zeci de cetateni romani ce vor lucra in domeniul ingrigirii batranilor si persoanelor cu nevoi speciale, au plecat cu un tren format numai din vagoane cuseta, cu destinatia Viena, ca urmare a discutiilor purtate intre autoritatile din Austria si Romania, in Gara de Nord din Timisoara, duminica, 10 mai 2020. DANI AMARIEI / MEDIAFAX FOTO

Niciun tren nu pleacă, luni, dimineața, din Gara de Nord. Sunt deja întârzieri de zeci de minute.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți de faptul că legea legii statutului personalului feroviar nu se aplică și de faptul că salariile sunt mici, spune Rodrigo Maxim, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.

„Salariile la calea ferată nu mai sunt atractive, nu mai sunt mulți doritori să vină spre calea ferată, fapt care a dus la o lipsă de personal, inclusiv la mecanici sau reparatori de locomotivă…Mulți ajung la salariul minim brut pe economie, odată cu creșterea de la 1 ianuarie. Reparatorii de locomotive deja au oprit lucrul în această dimineață, s-au retras în ateliere și așteaptă împreună cu ceilalți ceferiști să vadă ce discută liderii de federații sindicale cu conducerea Ministerului Transporturilor”, spune acesta.

Rodrigo spune că este vorba de 1.500 de angajați care au declanșat mișcarea de protest.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a spus că a discutat cu directorii generali și economici de la CFR, pe date economice reale.

„Este evident că sunt Companii în dificultate. Asta este realitatea și nu trebuie să o ascundem. Anul viitor toate Companiile, fie că vorbim despre CFR Infrastructură, fie că vorbim despre CFR Călători sau CFR Marfă, trebuie să treacă printr-un proces de eficientizare economică. Și asta în acord cu prevederile PNRR. Sunt deschis la dialog dar bazat pe argumente economice sustenabile și nu pe poziții de forță. Bineînțeles că dialogul va continua până la găsirea celor mai bune soluții. Toate modurile de transport sunt prioritare pentru mine”, spune Grindeanu despre cea ce le-a transmis, luni, sindicaliștilor de la CFR.

Exit mobile version