• O rachetă rusească a lovit miercuri o importantă termocentrală din Burştin, din vestul Ucrainei, a anunţat guvernatoarea regiunii.
  • Termocentrala pe cărbune alimentează cu electricitate cinci milioane de consumatori din trei regiuni ucrainene, adică peste 10% din populaţia ţării dinainte de război.
  • Într-o declaraţie video online, Onişciuk a precizat că bombardamentul a provocat un incendiu la centrală, dar nimeni nu a fost rănit.

O rachetă rusească a lovit miercuri o importantă termocentrală din Burştin, din vestul Ucrainei, a anunţat guvernatoarea regiunii Ivano-Frankivs, Svitlana Onişciuk, scrie Reuters.

Termocentrala pe cărbune alimentează cu electricitate cinci milioane de consumatori din trei regiuni ucrainene, adică peste 10% din populaţia ţării dinainte de război.

Într-o declaraţie video online, Onişciuk a precizat că bombardamentul a provocat un incendiu la centrală, dar nimeni nu a fost rănit.

Recomandări

REZULTATELE ALEGERILOR
ÎN SPATELE CORTINEI
ISRAELUL PREGĂTEȘTE ATACUL
BRITNEY MARRIED HERSELF
MOLDOVA ALEGE UE
O NOUĂ ACUZAȚIE

Zona respectivă, aflată la sute de kilometri de front, nu a fost afectată prea mult până acum de conflictul armat declanşat de Rusia în februarie. Termocentrala de la Burştin mai fusese totuşi lovită de patru rachete în 10 octombrie, a afirmat guvernatoarea.

Şi omologul ei din regiunea Viniţia, Serhi Borzov, a anunţat miercuri că ruşii au atacat instalaţii energetice, dar nu a dat detalii despre lovituri.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat săptămâna aceasta că 30% din centralele electrice ale ţării sale au fost lovite de atacurile ruseşti. El a discutat cu oficiali cu funcţii de conducere despre securitatea unităţilor de acest gen şi despre posibilitatea ca sistemul energetic al Ucrainei să cedeze.