Guvernatorul regiunii italiene Lombardia neagă acuzațiile de fraudă cu echipamentele medicale COVID

• Attilio Fontana ar fi încheiat un contract de 500.000 de euro pentru achiziţia unor uniforme medicale de la o companie condusă de cumnatul său.
• Ulterior, compania a decis să doneze un prim lot de 50.000 de halate chirurgicale.
• După donația făcută, Fontana i-a transferat cumnatului 250.000 de euro într-un cont personal în Elveţia.
Guvernatorul Lombardiei, regiunea italiană lovită cel mai mult de coronavirus, a negat acuzațiile privind frauda cu echipamente medicale. Acesta este investigat pentru contract de achiziţie de materiale sanitare încheiat cu o companie deținută de cumnatul său, scrie Swissinfo.ch.
Magistrații îl cercetează pe Attilio Fontana, în vârstă de 68 de ani, membru al partidului de extremă-dreapta Liga, pentru o tranzacție de 250.000 de euro către o companie, controlată de Andrea Dini, cumnatul său. În aceeași firmă soția lui Fontana are un pachet de 10% acțiuni.
Potrivit rechizitoriului, în aprilie, regiunea italiană Lombardia a comandat de la companie, 75.000 de halate chirurgicale și 7.000 kituri de igienizare într-un contract de aproximativ 500.000 de euro. Ulterior, compania a decis să doneze un prim lot de 50.000 de halate în loc să ia banii pentru produsele livrate. Mai apoi, Fontana i-a transferat cumnatului 250.000 de euro într-un cont personal în Elveţia, însă plata a fost blocată de una dintre bănci care a sesizat poliția financiară.
Avocatul guvernatorului, Jacopo Pensa, spune că acesta neagă acuzațiilor. „Fontana a vrut să compenseze pierderea suferită de cumnatul său care a decis să transforme achiziția în donație”, adaugă el.
Șeful partidului Liga, Matteo Salvini, fost ministru de interne, l-a apărat pe Fontana, spunând că magistrații au fost motivați politic.
Aproximativ jumătate din cele 35.000 de decese din Italia cauzate de coronavirus au avut loc în Lombardia, inima mediului industrial și financiar din Italia.
- Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au mers la Chișinău de Ziua Independenței Republicii Moldova: „România, Republica Moldova și Ucraina sunt aliați naturali”
- Computerul care folosește neuroni umani vii funcționează deja în Singapore. CL1 combină celule biologice și cipuri pentru cercetări în A.I., medicină și robotică
- Premieră mondială: Medicii au folosit A.I. ca pe un „GPS” în timpul unei operații pe creier. Sistemul identifică în timp real nervii și vasele de sânge care trebuie protejate
- Trump a fost mare de mic!
- Nicușor Dan publică un articol de opinie în Fox News: „Sunt președintele unuia dintre cei mai de încredere aliați ai Americii. Iată cum ținem piept Rusiei”