- Guvernul a aprobat, joi, semnarea unui acord cu Germania privind staționarea temporară a membrilor forțelor armate române și germane pe teritoriul celuilalt stat.
- Acordul reglementează intrarea, ieșirea și staționarea unui număr de până la 3.000 de militari și personal civil din cele două state, în facilitățile statului gazdă.
- Perioada de desfășurare nu va depăși, de regulă, 30 de zile.
Guvernul a aprobat, joi, semnarea unui acord cu Germania privind staționarea temporară a membrilor forțelor armate române și germane pe teritoriul celuilalt stat.
Acordul reglementează intrarea, ieșirea și staționarea unui număr de până la 3.000 de militari și personal civil din cele două state, în facilitățile statului gazdă, pentru o perioadă care, de regulă, nu depășește 30 de zile.
„Prin acest Memorandum, Guvernul a aprobat semnarea Acordului cu Guvernul Republicii Federale Germania privind staţionarea temporară a unor membri ai forţelor armate ale celor două state pe teritoriul celuilalt stat, în scopul desfăşurării de exerciţii, instruirii unor unităţi sau tranzitului terestru, precum şi pentru executarea unor misiuni umanitare şi operaţii de căutare şi salvare”, se arată într-un comunicat al Executivului.
„Prin acest document, care îndeplineşte condiţiile unui tratat conform Legii nr. 590/2003, România şi Germania consolidează relaţiile bilaterale și capacitatea de reacţie comună, sprijinind eforturile de descurajare și apărare pe Flancul Estic și întărind arhitectura de securitate euroatlantică prin mecanisme clare, predictibile și compatibile cu dreptul internaţional”, precizează comunicatul Guvernului.