- Pensiile sunt mai mari începând cu luna aceasta
- O pensie medie de 1300 de lei ajunge la 1482 de lei
5 milioane de români se bucură de pensii mai mari începând cu luna asta. Creșterea a venit, dar, atenție, nu în varianta promisă de PSD.
182 de lei, atât primește în plus un român cu o pensie medie la nivel naţional de 1.300 de lei. Adică o majorare de 14%. E mai puțin de jumătate din suma pe care o propuneau PSD-iștii. Legea pensiilor adoptată de fostul guvern ar fi adus o creştere de 40%, adică peste 500 de lei adăugați la o pensie medie.
Orban a explicat recent că situația incertă a economiei nu permite un bonus mai mare pentru pensionari iar Consiliul Fiscal a venit astăzi cu o veste amară: ”Punctul de plecare al deficitului bugetar pentru anul 2021 ar fi de cel puţin 7,5% din PIB.” se arată într-un comunicat. Uite ce spune un specialist în economie.
„Sunt clar nesustenabile și vulnerabilizează foarte mult economia românească în condițiile în care probabil că efectele pandemiei se vor simți ani de zile de acum încolo. Acest deficit este finanțat prin împrumuturi și, dacă investitorii care ne împrumută în momentul de față încep să aibă îngrijorări cu privire la capacitatea noastră de a susține o datorie tot mai mare, atunci s-ar putea să avem dificultăți în a accesa împrumuturi în continuare”, a explicat Aurelian Dochia, analist financiar.
- Macron îi invită pe toți liderii Europei la discursul Papei Leon al XIV-lea din Franța. Suveranul Pontif va livra un „mesaj crucial” despre pace și unitate
- Ucraina a lansat contraofensiva „Vivaldi” în regiunea Donețk. Florin Jipa: „Vom asista la o prelungire a războiului din această cauză”
- Barack Obama anunță moartea cățelușei sale Sunny, după 13 ani alături de familie: „Ne va lipsi enorm”
- Zelenski spune că e „imposibil” să organizeze alegeri pe timp de război. Cele 3 motive invocate de Președintele Ucrainei
- Microsoft lansează un avertisment dur cu privire Claude, modelul A.I. dezvoltat de Anthropic: „Ar putea avea un impact dezastruos asupra umanității”