- Guvernul bulgar a decis să adopte ca monedă oficială euro de la 1 ianuarie 2024
- În prezent, moneda bulgarilor este leva
- Toate instituțiile și magazinele din țară vor fi obligate să accepte plățile în euro
După introducerea monedei euro, în termen de o lună, leva și euro vor fi ambele valute legale, anunță Euractiv.
Documentul face parte din proiectul Planului național pentru introducerea monedei euro în Bulgaria, care va fi pus în dezbatere publică.
Documentul cuprinde regulile pentru recalcularea prețurilor și a altor taxe, explică procedurile pentru schimbul de numerar și pentru conversia depozitelor și împrumuturilor cu dobânzi fixe și variabile.
Data de 1 ianuarie 2024 a fost menționată cu un an mai devreme decât și-a propus vicepreședintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis, care este unul dintre cei mai mari susținători ai Bulgariei privind aderarea la moneda unică europeană.