• În proiectul de prezentare PNRR e trecut că 0,1% din bani merg la comunicare
  • Campania de promovare pentru PNRR se derulează până în decembrie 2026
  • Vor fi organizate activități în comun cu Comisia Europeană
  • Investițiile majore vor fi inaugurate cu prezența unui Comisar European
  • Lansarea reformelor se va face cu prezența unui reprezentant al C.E.
  • Reportajele video de promovare vor include reprezentanți ai C.E
  • Guvernul va face concurs pentru sloganul și logo-ul campaniei
  • Ministerul lui Cristian Ghinea va monitoriza campania de publicitate
  • Ministrul Ghinea contrazice documentul pe care el l-a dat presei

Guvernul își face publicitate și în următorii 4 ani. Din banii celebrului PNRR. Cu voia, acordul și la recomandarea Comisiei Europene, Palatul Victoria va cheltui 29 de milioane de euro ca să te învețe termeni cheie din pompos numitul „Plan Național de Redresare și Reziliență”.

Bugetul total alocat comunicării, potrivit estimărilor procentuale de mai sus, se ridică la circa 29 milioane euro, adică un procent global de 0,1% din totalul alocării PNRR. „Comunicarea” e capitol separat în documentul pe care România l-a trimis Comisiei Europene. De toți acești bani, vom citi, auzi și vedea peste tot, la televizior, la radio, pe Facebook, pe Instagram, Twitter, panouri out door, cuvintele cheie ale curentului verde-digital pe care a fost construit PNRR.

Promovare cu prioritate

  • Creșterea eficienței energetice a clădirilor de patrimoniu
  • Programul național de împădurire, 45.000 de hectare
  • Autostrada A7, „Autostrada Moldovei”
  • Cartea electronică de identitate
  • Reforma cloud-ului guvernamental
  • Transformarea bibliotecilor în hub-uri
  • Reforma ANAF prin digitalizare
  • Banca Națională de Dezvoltare
  • Reforma Venitului Minim de Incluziune
  • Școli verzi și autobuze verzi pentru elevi și studenți
  • Școli digitale

La final toți vom avea în vocabular expresiile – „transport verde, „școala verde”, „autobuze verzi”, „cartea de identitate electronică”, „clădiri verzi”, „școala digitală”. Responsabili de proiect – Cristian Ghinea și Dan Barna. Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene se transformă în această perioadă și în agenție de monitorizare a presei care să supravegheze ” tonul” în care sunt scrise știrile.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
DAVID PECKER ÎȘI REIA ACUZAȚIILE ÎMPOTRIVA LUI TRUMP
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
BIN SALMAN CAUTĂ INVESTITORI PENTRU NEOM

Dacă ești curios să afli ce mesaje ți-au pregătit guvernanții – le găsești la pagina 1329 din documentul PNRR. Limbajul e cel clasic plictisitor.Uite câteva exemple – „Fondurile de 29,2 miliarde euro, un sprijin benefic pentru România pentru a implementa reforme esențialei” sau „PNRR, impulsul necesar pentru tranziția verde și cea digitală, chei pentru economia viitorului”. Cristian Ghinea , ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, n-a fost deloc încântat de întrebările legate de strategia de comunicare pentru PNRR. Ba mai mult, a negat tot ce e scris în docuemntul oficial.

„Dar nu sunt 20 de milioane de euro. E o înțelegere greșită. Este estimarea sumelor pe care le au ministerele și care au și campanii de comunicare. E o înțelegere greșită. Noi doar raportăm ce se comunică. Nu sunt bani destinați de către MIPE. Dar nu vor fi bani pentru publicitate din PNRR, nu știu de unde ați scos această prostie. Pur și simplu vor fi evenimente de comunicare banale. Nu vor fi bani de publicitate separat.”, a explicat Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.