• Alocațiile copiilor nu cresc de la 1 iulie
  • O primă tranșă, de 20%, va fi la 1 ianuarie 2022
  • Orban a spus că va fi menținut angajamentul coaliției de a realiza dublarea alocațiilor

Alocațiile copiilor nu cresc de la 1 iulie, a spus, luni, președintele PNL, Ludovic Orban. El a declarat că o primă tranșă, de 20%, va fi la 1 ianuarie 2022.

Orban a spus, luni, că va fi menținut angajamentul coaliției de a realiza dublarea alocațiilor conform legii.

„Am stabilit să crească alocațiile. Următoarea creștere va fi de la 1 ianuarie 2022, așa cum este amendamentul la legea de adoptare a ordonanței care a trecut de Senat și care este în dezbaterea Camerei Deputaților”, a spus președintele PNL.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
FRANCEZII SUNT PESIMIȘTII EUROPEI

Întrebat ce se va întâmpla dacă legea care prevede noul calendar va fi atacată la Curtea Constituțională, Orban a spus că s-a discutat această eventualitate.

„Dacă va fi atacată la Curte, Guvernul trebuie să fie pregătit să dea OUG”.

Majorarea de la 1 ianuarie 2022 va fi de 20%, aceasta fiind prima tranșă. Următoarele patru tranșe vor fi anunțate ulterior.