• IDF a confirmat începerea operațiunilor în Rafah, la scurt timp după ce Hamas a acceptat un acord de încetare a focului prezentat de Egipt și Qatar. Oficialii israelieni au declarat că propunerea acceptată de Hamas este „foarte diferită” de cadrul stabilit de delegația israeliană la Cairo și că Hamas nu a acceptat acordul inițial.
  • Negocierile au avut, până acum, multiple eșecuri și reluări, cu puncte de dezacord majore, inclusiv privind revenirea civililor în nordul Gaza și încheierea războiului.
  • Pentagonul: „Orice operațiune de urmărire a Hamas în Rafah trebuie să țină cont de numărul mare de civili de acolo. Monitorizăm situația din Rafah“.
  • Israel a dat Hamasului o perioadă de o săptămână pentru a accepta un acord de încetare a focului, amenințând cu o ofensivă asupra Rafah, „ultimul bastion al Hamas”.

UPDATE 20:35

Hamas, într-un anunț oficial: O delegație condusă de Khalil al-Haya a sosit la Cairo, în urmă cu o oră, pentru a continua negocierile pentru o încetare a focului.

De asemenea, americanii au anunțat că șeful CIA, William Burns, a sosit la Cairo pentru a continua discuțiile.

UPDATE 19:52

John Kirby: Sperăm că se va ajunge la un acord foarte curând.

Recomandări

CUM PREPARI O SALATĂ SĂNĂTOASĂ?
CREANGĂ TE INVITĂ LA EL ACASĂ
POȚI TRĂI FĂRĂ CULTURĂ?
CUM TE ÎMBRACI? AI 23 DE GRADE ÎN CAPITALĂ
POPULAȚIA ROMÂNIEI E ÎMBĂTRÂNITĂ
RĂZBOI ÎN UCRAINA

UPDATE 17:16

Delegația israeliană a sosit la Cairo.

UPDATE 16:39

Au continuat și astăzi bombardamente în estul orașului Rafah, fără intervenții la sol majore.

UPDATE 16:36

S-a aflat ce s-a opus Israelul acordului de pace agreat de Hamas. Oficiali din Administrația Biden au declarat pentru New York Times că diferențele dintre planul egiptean primit de Hamas și propunerea SUA și Israel sunt „schimbări minore de cuvinte”. Israelienii au cerut „ostatici vii”, iar Hamas a adăugat pur și simplu „sau morți”.

UPDATE 15:51

Hanan Balkhy, directorul regional al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru Mediterana de Est, a declarat că incursiunea Israelului în Rafah pune viețile a 1,5 milioane de oameni, inclusiv a 600.000 de copii, „în mare pericol” și „trebuie să înceteze acum”.

Protestatarii au instalat aproximativ 20 de corturi și au format un lanț uman în jurul acestora.

Poliția le-a cerut studenților, prin difuzoare, să părăsească campusul.

Majoritatea protestatarilor își acoperiseră fețele cu măști medicale și își înfășuraseră keffiyeh-uri în jurul capului, strigând sloganuri precum „viva, viva Palestina”.

În ultimele zile, studenții au protestat sau au înființat tabere în Finlanda, Danemarca, Italia, Spania, Franța și Marea Britanie.

UPDATE 15:36

Poliția germană a dispersat un protest al câtorva sute de activiști pro-palestinieni care au ocupat astăzi o curte a Universității Libere din Berlin.

Protestatarii au instalat aproximativ 20 de corturi și au format un lanț uman în jurul acestora.

Poliția le-a cerut studenților, prin difuzoare, să părăsească campusul.

Majoritatea protestatarilor își acoperiseră fețele cu măști medicale și își înfășuraseră keffiyeh-uri în jurul capului, strigând sloganuri precum „viva, viva Palestina”.

În ultimele zile, studenții au protestat sau au înființat tabere în Finlanda, Danemarca, Italia, Spania, Franța și Marea Britanie.

În timp ce agenția de sănătate a ONU și partenerii săi „se angajează să rămână și să furnizeze” servicii în Rafah, a scris Balkhy într-o postare pe X, acest lucru necesită „accesul neîngrădit al ajutoarelor prin punctul de trecere a frontierei Rafah, care trebuie redeschis de urgență”.

„O încetare urgentă a focului în Gaza este necesară acum, de dragul umanității”, a mai spus Balkhy.

UPDATE 15:16

Ayman Safadi a cerut Consiliului de Securitate al ONU să ia măsuri imediate și ferme pentru a preveni „un alt masacru” în Rafah.

Într-o postare pe X, ministrul iordanian de externe a declarat că guvernul israelian a ocupat punctul de trecere Rafah și l-a închis pentru ajutorul umanitar către populația înfometată din Gaza „în loc să dea o șansă negocierilor privind eliberarea ostaticilor” și „încetarea focului”.

UPDATE 15:02

Patru alerte de raid aerian, care pot indica incursiuni cu rachete sau drone, au fost activate în nordul Israelului într-un interval de mai puțin de 30 de minute.

Nu există rapoarte privind eventuale victime și niciun grup nu a revendicat vreun atac.

Hezbollah și armata israeliană au făcut schimburi de focuri în mod repetat începând cu 8 octombrie.

Hezbollah afirmă că aceste atacuri transfrontaliere vor continua până când Israelul va înceta războiul din Gaza. Liderii israelieni au declarat că se vor opri doar după ce vor elimina Hezbollah din sudul Libanului, chiar dacă prin forță.

UPDATE 14:35

Sam Rose, director de planificare la Agenția ONU pentru refugiații palestinieni, spune că închiderea punctelor de trecere a frontierei Rafah și Karem Abu Salem (Kerem Shalom) se dovedește a fi „catastrofală”.

„Lipsa ajutorului care intră înseamnă lipsa ajutorului distribuit după câteva zile”, a declarat Rose pentru Al Jazeera.

„La fel de important, punctele de trecere Rafah și Kerem Shalom sunt singurele puncte de intrare pentru combustibil, astfel încât fără combustibil nu există capacitatea camioanelor de a se deplasa, nu există capacitatea uzinelor de desalinizare de a funcționa pentru a furniza apă sigură, nu există electricitate”, a adăugat el.

„S-a tăiat totul”.

UPDATE 14:05

Demonstrațiile și sit-in-urile pro-palestiniene continuă să se răspândească în universitățile din întreaga lume.

În prezent, o tabără a fost instalată pe o peluză situată în centrul Universității Federico II din Napoli din Italia, una dintre cele mai vechi instituții academice din lume.

În Italia au avut loc proteste pro-Palestina în mod regulat de când a început războiul Israelului în Gaza, în urmă cu șapte luni.

UPDATE 13:42

Armata israeliană afirmă că luni au fost lansate trei rachete din nordul Fâșiei Gaza spre Israel, dintre care două au fost interceptate.

După incident, armata israeliană a declarat că avioanele de vânătoare au vizat infrastructura militară din Fâșia Gaza, precum și un grup de luptători palestinieni din Beit Hanoun, în nordul Fâșiei Gaza.

UPDATE 13:22

În Finlanda, zeci de protestatari ai grupului de solidaritate Studenți pentru Palestina au instalat o tabără în fața clădirii principale a Universității din Helsinki.

Demonstranții spun că vor rămâne în acest loc din centrul orașului Helsinki până când universitatea, care este cea mai mare instituție academică din Finlanda, va întrerupe legăturile academice cu universitățile israeliene.

În Danemarca, studenții au instalat, de asemenea, o tabără pro-palestiniană la Universitatea din Copenhaga.

Aproximativ 45 de corturi au fost instalate pe peluza din fața campusului Facultății de Științe Sociale.

UPDATE 13:00

Reuters: Vicepreședintele turc: operațiunea Israelului de la Rafah „este o altă crimă de război”, Turcia „va lucra pentru ca conducerea israeliană să primească condamnarea legală pe care o merită”

UPDATE 12:34

Ministerul egiptean de Externe a declarat că operațiunea militară israeliană de la Rafah amenință eforturile de a obține o încetare a focului în Gaza.

Declarația ministerului a fost făcută la scurt timp după ce armata israeliană a preluat controlul asupra punctului de trecere a frontierei Rafah dintre Fâșia Gaza și Egipt.

UPDATE 12:04

Organizația Națiunilor Unite afirmă că autoritățile israeliene au interzis accesul la punctul de trecere Rafah în sudul Gaza.

„În prezent, nu avem nicio prezență fizică la punctul de trecere Rafah, deoarece accesul nostru … a fost refuzat de COGAT”, a declarat Jens Laerke, purtător de cuvânt al agenției umanitare a ONU, OCHA, referindu-se la agenția israeliană care supraveghează aprovizionarea teritoriilor palestiniene.

UPDATE 11:34

China cere Israelului să asculte comunitatea internațională și să înceteze atacurile asupra zonei Rafah din Gaza.

„China … solicită cu fermitate Israelului să ia în considerare cererile copleșitoare ale comunității internaționale, să înceteze atacul asupra Rafah și să facă tot ce poate pentru a evita un dezastru umanitar mai grav în Fâșia Gaza”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Lin Jian.

UPDATE 11:10

Ministrul israelian de externe, Israel Katz, a declarat că țara sa ar fi „zdrobit” Hamas cu mult timp în urmă dacă nu ar fi fost prizonierii din Gaza.

El a scris pe X: „Intrarea armatei în Rafah promovează cele două obiective principale ale războiului: eliberarea prizonierilor și înfrângerea Hamas”.

Procesul de persuasiune pe frontul politic a devenit din ce în ce mai dificil și voi face tot posibilul pentru a le permite soldaților noștri să își ducă misiunea la bun sfârșit, a adăugat Katz.

UPDATE 10:45

Armata israeliană a declarat că a obținut „controlul operațional” asupra punctului de trecere Rafah din partea Gaza, pe care l-a confiscat după ce a primit informații potrivit cărora acesta era folosit în „scopuri teroriste”.

Armata israeliană a precizat că, pe lângă uciderea a 20 de luptători și distrugerea infrastructurii Hamas din zonă, forțele sale au localizat și „trei puțuri operaționale”.

„Forțele Echipei de luptă a Diviziei 401 și ale Echipei de luptă divizionare a Brigăzii Givati continuă să opereze în zonă împotriva teroriștilor și a infrastructurilor teroriste”, a precizat aceasta într-o postare pe X.

UPDATE 10:05

Armata israeliană a confirmat, pe X, că a ucis cel puțin douăzeci de membri Hamas. De asemenea, ea „a localizat trei tuneluri operaționale în zonă”. Clădirile militare, infrastructura subterană și alte infrastructuri „teroriste” au fost distruse, potrivit armatei.

Operațiunea militară a fost condusă de Divizia 162 a armatei și Brigada 401 Blindată, în colaborare cu unități speciale care operau în estul Rafah, se arată în comunicat.v

UPDATE 10:00

Le Monde: Armata israeliană spune că a obținut „informații” că punctul de trecere a fost „folosit în scopuri teroriste”
După ce a confirmat presă rapoartele presei israeliene, armata israeliană a emis o declarație pe Telegram în care relatează o „operațiune specifică de combatere a terorismului” desfășurată în estul Rafah, în urma „informațiilor” că punctul de trecere a fost „folosit în scopuri teroriste”.

„Trupele israeliene au reușit să preia controlul operațional al părții din Gaza a punctului de trecere”, a scris armata. Acesta din urmă precizează că și-a desfășurat operațiunea în cursul nopții de luni spre marți, după ce a „încurajat locuitorii din estul Rafah să evacueze temporar”, din nou potrivit comunicatului de presă.

Mesajul armatei a fost însoțit de fotografii și videoclipuri în care tancuri israeliene circulau prin zona punctului de trecere, care era complet goală. O vedere aeriană arată, de asemenea, că a fost plantat un steag israelian.

UPDATE 09:50

Palestinienii continuă evacuarea din Rafah

UPDATE 09:49

Israelul acționează cu două brigăzi, Brigada Mecanizată Givati este responsabilă de axa estică, în timp ce Brigada 401 controlează Trecerea de frontieră Rafah cu Egiptul.

UPDATE 09:45

Armata afirmă că a „încurajat” persoanele strămutate și organizațiile umanitare internaționale care operează în estul Rafah să „evacueze temporar” zona, în timp ce lansează o operațiune militară în zonă.

Palestinienii strămutați sunt împinși spre al-Mawasi, pe coastă, unde armata spune că a instalat spitale de campanie, corturi și provizii medicale.

Într-o declarație, armata afirmă că a lovit deja numeroase ținte Hamas în estul Rafah de la lansarea operațiunii sale în această zonă, ucigând aproximativ 20 de luptători.

Ultimul val de atacuri militare ale Israelului în Rafah, oraș dens populat, a ucis, de asemenea, numeroși civili, inclusiv cel puțin un copil într-un atac asupra unei locuințe, relatează agenția de știri Wafa.

UPDATE 09:11

Atacurile aeriene israeliene asupra Rafah în cursul nopții au ucis 15 persoane, inclusiv un copil, potrivit unor oficiali ai spitalelor din sudul Gaza, marți.

Rapoartele oficialilor medicali de la spitalele Abu Yousef Al Najjar și Al Kuwaiti vin după ce, anterior, Apărarea Civilă Palestiniană a declarat că echipele sale au recuperat cadavre din mai multe case lovite de avioanele israeliene în Rafah.

Israelul a promis că va „exercita presiuni militare asupra Hamas” în Rafah, după ce a declarat că termenii de încetare a focului la care a răspuns luni gruparea militantă palestiniană sunt „departe” de a satisface cererile sale.

UPDATE 08:21

Toate mișcările la punctul de trecere Rafah s-au oprit după ce tancurile israeliene au capturat facilitatea de partea palestiniană, a declarat marți un oficial palestinian pentru CNN.

Facilitatea este singurul punct de trecere între Gaza și Egipt și un punct de intrare crucial pentru ajutorul umanitar.

„Circulația pasagerilor și intrarea ajutoarelor în Fâșia Gaza a încetat complet”, a declarat Wael Abu Omar, purtător de cuvânt al Autorității Generale de Frontieră și Trecere a Frontierei.

Trecerile s-au oprit „după ce tancurile israeliene au capturat instalațiile de trecere din partea palestiniană”, a spus el, adăugând că instalația a fost sub focuri de armă începând de luni după-amiază.

Imaginile care se răspândesc pe rețelele de socializare arată steaguri israeliene și un videoclip cu un tanc la punctul de trecere.

UPDATE 07:21

The New York Times, citând un oficial: Directorul CIA este așteptat să participe astăzi la discuțiile de la Cairo.

UPDATE 07:17

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a avut un apel telefonic cu președintele francez Emmanuel Macron, în timpul căruia Macron și-a declarat opoziția fermă față de invazia terestră israeliană a Rafah.

UPDATE 07:15

Imagini cu un tanc israelian la trecerea Rafah:

UPDATE 05:04

Spitalul Kuwait din Rafah a declarat că a primit 11 morți, potrivit unei postări pe contul său de Facebook la primele ore ale zilei de marți, ora locală, scrie CNN.

UPDATE 04:40

Mii de israelieni s-au adunat în toată țara luni seară, cerând guvernului lui Benjamin Netanyahu să fie de acord cu termenii acordului de încetare a focului pe care Hamas l-a acceptat în cursul zilei.

Aproximativ 1.000 de protestatari s-au adunat în apropierea sediului apărării din Tel Aviv, în timp ce la Ierusalim, cel puțin 100 de protestatari au mărșăluit spre reședința lui Netanyahu cu un banner pe care scria „Mâinile tale sunt pătate de sânge”.

La Tel Aviv, Einav Zangauker, al cărei fiu Matan Zangauker este încă deținut în Gaza, a spus mulțimii adunate că este „timpul să acceptăm înțelegerea”: „Nu vă vom lăsa să continuați să abandonați copiii”, a spus ea.

Într-o postare pe X, liderul opoziției israeliene Yair Lapid a spus că guvernul nu este serios să elibereze ostaticii: „Un guvern care vrea să-i returneze pe cei răpiți ar trebui să convoace o discuție urgentă și să trimită echipe de negociere la Cairo, nu să emită isteric trei briefing-uri diferite de la diferite partide și să zdrobească inimile familiilor. O rușine națională. Nu există limită”, a scris el.

UPDATE 04:01

Cele mai recente informații făcute publice cu privire la o propunere de încetare a focului se concentrează în jurul unui acord în trei etape, potrivit adjunctului șefului Hamas din Gaza, Khalil Al-Hayya, care a vorbit pentru Al Jazeera TV.

Un oficial israelian, vorbind sub rezerva anonimatului, a declarat pentru Reuters că propunerea pe care Hamas a aprobat-o este o versiune atenuată a unei oferte egiptene și include elemente pe care Israelul nu le poate accepta.

Faza 1:

Potrivit Reuters, aceasta ar dura 42 de zile ca perioadă de încetare a focului. Hamas ar elibera 33 de ostatici israelieni în schimbul eliberării de către Israel a palestinienilor din închisorile israeliene.

Israel s-ar retrage parțial cu trupele sale din Gaza și ar permite libera circulație a palestinienilor din sudul Gazei spre nord.

Faza a 2-a:

Va începe o altă perioadă de 42 de zile care va include un acord pentru a restabili o „liniște durabilă” în Gaza, o formulare pe care un oficial informat cu privire la discuții a spus că Hamas și Israel au convenit-o pentru a elimina discuția despre un „armistițiu permanent”.

Va exista retragerea completă a majorității trupelor israeliene din Gaza.

Hamas eliberează rezerviști israelieni și unii soldați în schimbul eliberării de către Israel a palestinienilor din închisori.

Faza a 3-a:

Finalizarea schimbului de cadavre și începerea implementării planului de reconstrucție supravegheat de Qatar, Egipt și Națiunile Unite.

Ridicarea completă a blocadei asupra Fâșiei Gaza.

UPDATE 02:33

Guvernul brazilian a emis o declarație pe site-ul său oficial în care condamnă începerea atacurilor din partea forțelor armate israeliene în orașul Rafah, în sudul Fâșiei Gaza.

UPDATE 02:29

Surse palestiniene și egiptene raportează că tancurile și trupele IDF se deplasează la 200 de metri de punctul de trecere a frontierei Rafah, scrie Haaretz.

Oficialul egiptean a declarat că operațiunea pare să fie de o amploare limitată. El și televiziunea Al-Aqsa TV a Hamas au declarat că oficialii israelieni i-au informat pe egipteni că trupele se vor retrage după finalizarea operațiunii.

Armata israeliană a refuzat să comenteze.

Oficialul egiptean, aflat pe partea egipteană a Rafah, și oficialul palestinian din domeniul Securității au vorbit sub rezerva anonimatului, deoarece nu au fost autorizați să vorbească cu presa.

The Associated Press nu a putut verifica în mod independent amploarea operațiunii.

UPDATE 02:11

Sunete de explozii intense succesive și foc în bombardamentele violente israeliene asupra Rafah, la sud de Fâșia Gaza:

UPDATE 01:55

Canalul egiptean Al-Qahara transmite în direct de la trecerea Rafah, din partea egipteană: „Puteți auzi clar tancurile IDF la fața locului, împușcăturile și atacurile”.

UPDATE 01:52

Armata israeliană asaltează trecerea Rafah, raportează Autoritatea de Frontieră din Gaza.

UPDATE 01:50

Rapoartele indică 5 morți, 10 răniți în atacurile din Rafah.

UPDATE 01:46

CNN: Forțele israeliene vor prelua partea palestiniană a trecerii Rafah în următoarele ore, spun sursele.

UPDATE 01:44

Studenții „Pro-Palestina” îi atacă acum pe studenții evrei și pe oricine îi sprijină cu arme în vederea securității, la Universitatea din Amsterdam.

UPDATE 01:38

Imagini din vecinătatea trecerii terestre Rafah:

UPDATE 01:37

Protestatarii pro-Palestina îndepărtează baricadele care blocau accesul la 5th Avenue lângă Met Gala din New York. Poliția americană încearcă să prevină demonstrația din New York numită „Furie pentru Gaza”.

UPDATE 01:32

Imagini din Rafah:

UPDATE 01:20

Administrația Biden a amânat vânzarea a mii de arme de precizie către Israel, raportează Wall Street Journal.

UPDATE 01:17

„Egiptul, Qatarul și Statele Unite au purtat negocieri ample pentru a ajunge la un acord. Netanyahu vrea să perpetueze și să extindă războiul pentru a-și proteja viitorul politic”, a declarat Ministrul iordanian de Externe, pentru Al Jazeera.

UPDATE 01:14

Potrivit rapoartelor din Gaza, până acum sunt peste 5 morți și un număr mare de răniți, ca urmare a atacurilor IDF din Rafah. În plus, locuitorii din Gaza raportează că mai multe case au fost incendiate.

UPDATE 01:12

Rapoartele palestiniene indică cinci morți în urma unui atac la Rafah.

UPDATE 01:05

Radio militar al IDF: Forțele terestre ale IDF percheziționează punctul de trecere Rafah, la granița Gaza-Egipt. În același timp, se raportează lovituri aeriene semnificative în zona de tranzit.

UPDATE 01:00

Potrivit rapoartelor din Gaza, atacurile IDF din aer și de la sol nu se opresc nicio clipă.

UPDATE 00:55

Delegația Qatar se va îndrepta marți la Cairo pentru a relua negocierile indirecte, a anunțat Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar.

UPDATE 00:53

Imagini din estul Rafah:

UPDATE 00:52

„SUA au îngrijorări cu privire la desfășurarea atacurilor israeliene în Rafah, dar nu pare să fie o operațiune militară majoră”, a declarat un oficial american, citat de Reuters.

UPDATE 00:50

Portavionul american „Eisenhower” se întoarce în Marea Roșie după ce a fost în drum spre Statele Unite, arată rapoartele americane.

UPDATE 00:43

Rapoartele spun că elicopterele de atac AH-64 „Apache” ale Forțelor de Apărare ale Israelului lovesc activ mai multe poziții Hamas în apropierea cartierelor din estul Rafah.

UPDATE 00:36

Raport: Tancurile IDF au ajuns la aproximativ 200 de metri de trecerea Rafah.

UPDATE 00:29

IDF anunță că oamenii din Rafah au fost și sunt mutați în zone sigure la 10 km spre nord.

UPDATE 00:28

Bombardamentele de artilerie violente vizează vecinătatea punctelor de trecere Rafah și Karam Abu Salem și cartierele Al-Salam și Al-Jeneina, iar loviturile aeriene violente vizează cartierul Al-Tanour, la est de Rafah.

UPDATE 00:27

100 de angajați ai Congresului îi cer lui Biden și membrilor Congresului să ceară oprirea imediată a atacului israelian înainte de a fi prea târziu, raportează Axios.

UPDATE 00:23

„Acordul aprobat de Hamas este diferit de ceea ce Egipt-Israel au prezentat săptămâna trecută. Acesta include încheierea permanentă a ostilităților, care este o linie roșie pentru Netanyahu”, a declarat un senior american pentru CNN.

UPDATE 00:21

IDF, înainte de a intra în Rafah:

UPDATE 00:18

Imagini din Rafah:

UPDATE 00:13

„Propunerea presupune o încetare permanentă a focului deja din a doua fază a acordului”, a declarat Hamas, potrivit Canalului 12 israelian.

UPDATE 00:08

Ministrul de externe iordanian a declarat că „Netanyahu, prin bombardarea Rafah, pune în pericol acordul de încetare a focului”.

UPDATE 00:06

Liderul politic al Hamas, Ismail Haniyeh, l-a asigurat pe Secretarul General al Jihadului Islamic să nu dea înapoi de la cererile de retragere completă, schimb, reconstrucție și ridicare a asediului.

UPDATE 23:51

Ministerul de Externe al Arabiei Saudite avertizează cu privire la operațiunea Israelului din Rafah și cere comunității internaționale să „intervină imediat, pentru a opri genocidul comis de forțele de ocupație”.

UPDATE 23:37

Rapoartele indică daune masive ale infrastructurii în Rafah, multe clădiri sunt distruse și au fost distruse.

UPDATE 23:32

Ciocnirile continuă în Israel.

UPDATE 23:30

Raidurile aeriene și bombardamentele de artilerie se intensifică în partea de est a orașului Rafah.

UPDATE 23:27

Secretarul general al ONU, António Guterres, a cerut Israelului să „facă un efort suplimentar” pentru a ajunge la un acord de încetare a focului și „să pună capăt suferinței actuale”, a declarat purtătorul său de cuvânt.

Stéphane Dujarric a adăugat că Guterres este îngrijorat de o operațiune militară de amploare în Rafah. Guterres a adăugat că civilii ar trebui să fie protejați în conformitate cu dreptul umanitar internațional.

UPDATE 23:19

Israelul folosește proiectile de iluminare în estul orașului Rafah.

UPDATE 23:15

„Operațiunea de la Rafah este parte a efortului de returnare a răpiților”, a declarat ministrul israelian Benny Gantz.

UPDATE 23:11

Gantz: Propunerea înaintată de Hamas nu corespunde dialogului care a avut loc până acum cu mediatorii și are lacune semnificative. În ciuda acestui fapt, continuăm să întoarcem fiecare piatră și o delegație va merge la Cairo. Nu vor exista considerente politice – fiecare decizie va fi adusă în fața cabinetului.

Update 23:09

Regele Iordaniei Abdullah spune că atacul israelian asupra Rafah poate duce la un „nou masacru”.

UPDATE 22:55

Au loc ciocniri violente între protestatari și poliție, în Israel.

UPDATE 22:54

Presa israeliană susține că zeci de palestinieni încearcă să spargă și să treacă granița în Egipt, în timp ce tancurile israeliene au intrat în Rafah.

UPDATE 22:47

„Tancurile au intrat în Rafah de Est”, arată rapoarte palestiniene.


Vehiculele blindate ale IDF „au trecut gardul de graniță în zona Kerem Shalom și avansează în cartierele de la est de suburbiile Rafah”. Conform rapoartelor palestiniene, s-a raportat, de asemenea, că „locuințele au fost aruncate în aer în zona al-Shukka în jurul trecerii Rafah, la est de oraș”.

Sunt raportate focuri lansate din tancuri și bombardamente de artilerie ocazionale în zonă.

UPDATE 22:44

„Se pare că Netanyahu și Cabinetul de Război nu se apropie de etapa finală a negocierilor (cu Hamas) cu bună-credință”, a declarat o sursă americană a declarat pentru Reuters.

UPDATE 22:40

Confruntări izbucnesc la Tel Aviv între demonstranții care cer un acord de schimb și poliția israeliană.

UPDATE 22:37

„Monitorizăm situația din Rafah și continuăm să subliniem importanța securității civililor”, anunță Pentagonul.

UPDATE 22:35

Surse de la sol din Rafah raportează că aeronavele și artileria israeliene „incendiază” mai multe zone cu presupuse tuneluri și buncăre Hamas la estul orașului, focul tancurilor fiind acum auzit.

UPDATE 22:32

Divizia IDF intră în Rafah:

  • Divizia 162, Brigada 401 Blindată a intrat în Rafah de Est.
  • Givati ​​​​și Nahal sunt atașați, nu este clar dacă sunt deja înăuntru.

A început invazia.

UPDATE 22:30

Tancurile israeliene intră acum în Rafah din est.

UPDATE 22:25 – Israelul începe ofensiva în Rafah

IDF confirmă începerea operațiunilor în Rafah. Invazia israeliană din Rafah este în desfășurare, Rafahul de Est este lovit cu artilerie și lovituri aeriene.

UPDATE 22:20

Presa israeliană citează un raport palestinian: „Auzim sunetele coloanelor de vehicule care se deplasează spre est, spre Rafah”.

UPDATE 22:17

Forțele israeliene (IDF) raportează că efectuează în prezent lovituri direcționate împotriva țintelor teroriste Hamas în estul Rafah, în sudul Fâșiei Gaza.

UPDATE 22:14

Canale din Gaza raportează că acum are loc un atac surpriză la sol în Rafah de Est. Rapoarte arabe vorbesc despre intrarea tancurilor în Rafah de Est.

UPDATE 22:12

Presa israeliană relatează că Coloanele blindate ale Forțelor de Apărare Israelului (IDF) pătrund în Rafah!

UPDATE 22:12

Purtătorul de cuvânt al IDF: Forțele IDF atacă și operează acum împotriva țintelor organizației teroriste Hamas într-o manieră țintită în Mizrah Rafah, raportează Ynet.

UPDATE 22:06

Biroul primului ministru Netanyahu:

Cabinetul de Război a decis în unanimitate ca Israelul să continue operațiunea de la Rafah pentru a exercita presiuni militare asupra Hamas, pentru a promova eliberarea ostaticilor și a celorlalte obiective ale războiului.

În același timp, deși propunerea Hamas este departe de cerințele necesare ale Israelului, Israelul va trimite o delegație de mediatori pentru a epuiza posibilitatea de a ajunge la un acord în condiții acceptabile pentru Israel.

UPDATE 22:05

Miniștrii de Externe din Egipt și Emiratele Arabe Unite spun că „nu trebuie irosită oportunitatea disponibilă” de a ajunge la un acord de încetare a focului în Gaza, scrie Reuters.

UPDATE 22:03

Potrivit rapoartelor palestiniene, „intrarea în Rafah a început”.

UPDATE 22:00

Un oficial SUA familiarizat cu discuțiile spune că Netanyahu și cabinetul de război israelian nu au părut să negocieze cu Hamas „cu bună-credință” în ultima rundă, scrie Reuters.

UPDATE 21:59

Raport de foc de artilerie la o scară foarte neobișnuită în zona Rafah, raportează Ynet.

UPDATE 21:52

John Kirby a spus că SUA nu sprijină ofensiva în Rafah, că au fost negocieri sensibile, raportează CNN. Casa Alba refuză sa dea detalii.

„Hamas a acceptat ceva datorită șefului CIA”, a declarat John Kirby.

UPDATE 21:46

Coloniștii au dat foc și închid strada Begin din Tel Aviv în ambele direcții, cerând un acord de schimb urgent.

UPDATE 21:43

Casa Albă: „Șeful CIA a fost implicat în discuțiile aflate în desfășurare la Casa Albă, care au dus la aprobarea propunerii de către Hamas – o încetare a focului ar fi cel mai bun rezultat pentru toate părțile”.

UPDATE 21:41

„Există îngrijorări în Israel că SUA vor sprijini noul acord – care nu îndeplinește parametrii cu care Israelul a fost de acord”, raportează media ebraică.

UPDATE 21:35

Casa Albă: Rezultatul Hamas a venit la sfârșitul discuțiilor pe care le conducea directorul CIA Burns, scrie Reuters.

UPDATE 21:32

„Felicităm anunțul Hamas privind progresul în încetarea focului, care va accelera întoarcerea a 132 de răpiți”, spun familiile prizonierilor și deținuților israelieni.

UPDATE 21:31

Președintele Egiptului Sisi cere tuturor părților să depună mai multe eforturi pentru a ajunge la un acord în Gaza, scrie Reuters.

UPDATE 21:20

Casa Albă analizează răspunsul Hamas la propunerea de încetare a focului, scrie NBC, citând un înalt oficial din Administrația Biden.

Oficialii israelieni au declarat că propunerea acceptată de Hamas este „foarte diferită” de cadrul stabilit de delegația israeliană la Cairo și că Hamas nu a acceptat acordul inițial.

UPDATE 21:19

Un oficial informat cu privire la discuții spune că acordul Hamas este cea mai recentă propunere făcută de Israel pe 27 aprilie, fără modificări ale elementelor majore, potrivit Reuters

UPDATE 21:15

Erdogan spune că a vorbit telefonic cu liderul Hamas, Haniyeh, despre decizia Hamas de a accepta încetarea focului în Gaza, scrie Reuters.

UPDATE 21:13

SUA îndeamnă Israelul să nu lanseze un atac în Rafah după ce Hamas a răspuns la propunerea de armistițiu.

UPDATE 21:08

„Propunerea aprobată de Hamas este similară cu propunerea aprobată de Israel, iar mingea se află acum în terenul lui Netanyahu”, scrie Haaretz.

UPDATE 21:04

Sute de israelieni ies în stradă, mărșăluind spre sediul premierului Netanyahu din Ierusalim, cerându-i să accepte acordul de încetare a focului convenit de Hamas.

UPDATE 20:57

„SUA nu pot sprijini operațiunea Rafah așa cum a planificat Israelul, un armistițiu între Hamas și Israel este „absolut realizabil”, a declarat Departamentul de Stat al SUA, citat de Reuters.

UPDATE 20:55

Departamentul de Stat al SUA spune că o operațiune militară în Rafah acum ar perturba dramatic livrarea de asistență umanitară, scrie Reuters.

„Am primit răspunsul Hamas cu puțin timp în urmă și vom lucra sa-l discutam cu partenerii noștri”, a anunțat Ministerul american al Afacerilor Externe.

UPDATE 20:51

Potrivit Hamas, propunerea de armistițiu pentru Gaza constă în trei etape și solicită o retragere completă a trupelor israeliene, precum și un schimb de ostatici.

UPDATE 20:48

„Fac un apel către toate părțile occidentale să facă presiuni asupra administrației israeliene pentru o încetare a focului în Gaza”, spune Erdogan.

UPDATE 20:42

„Propunerea de încetare a focului este un acord în trei faze, fiecare este de 42 de zile”, a declarat adjunctul Hamas în Gaza, potrivit Reuters.

UPDATE 20:37

Surse Hamas au declarat, pentru Al Arabiya, că gruparea a fost de acord cu un document care include o încetare permanentă a focului și o ridicare completă a asediului, iar propunerea de încetarea focului implică amendamente cu garanții americane.

UPDATE 20:33

Turcia este mulțumită de declarația Hamas cu privire la acceptarea propunerii de încetare a focului și așteaptă un pas similar din partea Israelului, a spus Erdogan.

O sursă guvernamentală israeliană, la rândul său, susține că Hamas a fost de acord cu o propunere de acord „unilaterală” care nu a fost discutată cu Israelul, raportează Ynet.

„Trebuie să începem imediat ocupația totală a Rafah, ca răspuns la jocurile Hamas”, a spus ministrul israelian al Securității Naționale, Ben Gvir.

UPDATE 20:28

Delegația Hamas va merge în curând în Cairo pentru a discuta despre acordul de încetare a focului și următorul pas, a declarat un oficial Hamas pentru Reuters.

UPDATE 20:24

Un oficial israelian a spus că Hamas a acceptat o propunere „atenuată” a Egiptului, pe care Israelul nu o aprobă, scrie Reuters.

Oficialul a adăugat că anunțul Hamas privind acordul acceptat pare a fi o „schemă” pentru a face să pară că Israelul refuză acordul de încetare a focului.

Presa israeliană a raportat, de asemenea, că Israelul probabil nu va accepta acordul de încetare a focului din Gaza, care este, de asemenea, descris ca fiind „unilateral”.

Știrea inițială

Hamas a declarat că a aprobat propunerea de încetare a focului prezentată de Egipt și Qatar, scrie Reuters.

Cu toate acestea, Benjamin Netanyahu a promis să lanseze o ofensivă terestră în Rafah, indiferent de rezultatul negocierilor indirecte conduse de Qatar, Statele Unite și Egipt, care au ca scop impunerea unei încetări a focului asociată cu eliberarea ostaticilor ținuți în Gaza în schimbul prizonierilor palestinieni.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Israelului asupra acordului, iar detaliile propunerii nu au fost încă făcute publice, scrie The Guardian, citând AP.

În ultimele zile, oficialii egipteni și Hamas au spus că încetarea focului va avea loc într-o serie de etape, timp în care Hamas va elibera ostaticii pe care îi ține, în schimbul retragerii trupelor israeliene din Gaza.

Nu este clar dacă acordul va îndeplini cererea cheie a Hamas de a pune capăt războiului și de a finaliza retragerea israeliană.

Hamas a declarat într-o declarație că liderul său, Ismail Haniyeh, a transmis vestea într-un apel telefonic cu premierul Qatarului și ministrul de Informații al Egiptului.

După publicarea declarației, palestinienii au izbucnit în bucurie în taberele din jurul Rafah, în speranța că înțelegerea înseamnă că un atac israelian a fost evitat.

Colaborarea Egipt-Israel

Egiptul a colaborat cu Israelul la o propunere revizuită de încetare a focului, prezentată Hamasului weekendul trecut, conform oficialilor egipteni. Se aștepta ca liderii politici ai Hamasului să consulte aripa sa militară din Gaza și să răspundă la propunere. Cu toate acestea, Yahya Sinwar, liderul militar al grupului din Gaza, despre care se crede că se ascunde în tunelurile enclavei și care ia deciziile finale, nu a răspuns încă, au spus oficialii.

Ofensiva asupra Rafah

Netanyahu a declarat că forțele terestre ale armatei israeliene vor intra în Rafah, un oraș situat la marginea sudică a Fâșiei Gaza, unde se adăpostesc peste un milion de civili palestinieni, indiferent dacă se ajunge la un acord sau nu. Armata israeliană a declarat că Rafah este ultimul bastion al Hamasului.

Citește și