Haos în Timiș. Mii de oameni au intrat în carantină, deși prefectura a anunțat altă zi. Explicațiile jandarmeriei

politie Mediafaxfoto
  • Opt localități din Timiș au intrat joi dimineață în carantină
  • Asta deși prefectura anunța, miercuri seara, că se va institui carantina abia de vineri de la miezul nopții.

Începând de joi, ora 5.00, următoarele localități din Timiș au intrat în carantină: Pesac, Fibiș, Dudeștii Noi, Becicherecu Mic, Giroc cu satul aparținător Chișoda, Dumbrăvița, Moșnița cu satele aparținătoare Rudicica, Urseni, Albina și Moșnița Veche și Ghiroda, fără satul Giarmata Vii.

Explicațiile jandarmeriei

Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș coordonează forțele de ordine pentru asigurarea ordinii publice și respectării măsurilor impuse de carantină. Pentru aceasta, au fost mobilizate efective de jandarmi și polițiști care au misiunea de a realiza filtre la intrarea și ieșirea din localitate, de a constitui patrule auto și pedestre în vederea menținerii unui climat de ordine publică și de a preveni orice incident.

Părăsirea zonei de carantină se va prezenta forțelor de ordine legitimația de serviciu (pentru instituțiile bugetare) sau adeverința de salariat eliberată de angajator, ștampilată și semnată de către acesta, ori, după caz, declarația pe proprie răspundere.

În cele două situații sunt vizate persoanele care locuiesc în comunele carantinate și desfășoară activități economice sau în domeniul apărării, ordinii publice, securității naționale, sanitare, sanitar-veterinare, situațiilor de urgență, administrației publice locale, asistenței și protecției sociale, judiciar, serviciilor de utilitate publică, energetic, agriculturii, alimentației publice, alimentației cu apă, comunicațiilor transporturilor și activităților cu caracter religios, doar pentru situații excepționale care țin de menținerea serviciilor publice sau operaționale.

De asemenea, purtarea măștii este obligatorie, atât în interior cât și la exterior, iar deplasarea persoanelor aflate în izolare/carantină, în afara domiciliului/reședinței este interzisă.

Intrarea și ieșirea persoanelor și vehiculelor în/din localitate se face prin filtrele instituite de către forțele de ordine.

Pentru evitarea ambuteiajelor în zonele unde sunt instituite filtre ale forțelor de ordine, în special la intrarea/ieșirea în/din comunele carantinate rutele ocolitoare pentru localitatea Dumbrăvița sunt următoarele: centura ocolitoare Timișoara-DN 69 Calea Aradului; centura ocolitoare Timișoara-DN 6 Calea Lugojului.

Pentru cei care doresc să tranziteze localitatea Moșnița pe DJ 592 dinspre Chevereșu Mare ruta ocolitoare este: DJ 592 A- Otvești-Stamora Română-Liebling-DN 59 Jebel-DN 59 Șag- Calea Șagului.

Cu privire la localitățile carantinate pentru care nu au fost stabilite rute ocolitoare este permisă tranzitarea, fiind interzisă oprirea pe teritoriul acestora.

Prefectura Timiș anunța, miercuri seara, că se va institui carantina abia de vineri de la miezul nopții.