• Un alt membru important din USR demisionează.
  • Ilinca Macarie spune că nu mai are nimic în comun cu cei care conduc acum partidul.
  • Ilinca Macarie: „Nu mai am ce face aici”.

Un membru fondator al Uniunii Salvați Bucureștiul și consilier la Sectorul 1, în prezent, din partea Uniunii Salvați România, și-a anunțat demisia din partid. Ilinca Macarie spune că nu mai are nimic în comun cu cei care conduc acum USR.

În sfârşit. Am demisionat din USR. Luasem hotărârea de mult, dar tot nu am apucat să oficializez decizia. Poate pentru că deja mă simţeam aşa de străină de această formaţiune politică, că mi se părea irelevant. Poate pentru că mai speram în ceva? Nu cred. Dar despărţirile în general sunt grele, aşa că a durat un pic”, spune Ilinca Macarie.

Aceasta spune că, deși este membru fondator USB, acum e clar că „nu mai am ce face aici”.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

M-am băgat în politică pentru ca voiam să fac ceva concret şi ştiam ce vreau să fac. Ştiam că pot face, numai să fiu lăsată. Nu mai am nimic în comun cu oamenii care conduc acum USR-ul, nici ca viziune, nici ca sistem de valori (episodul Odăi a pus capac). Dar nu regret că am fost parte din această poveste. Cred că am avut aşteptări nerealiste”, spune consilierul USR de la Sectorul 1.

Macarie afirmă că „lucrurile nu se pot schimba atât de radical” cum i-ar fi dorit pentru că „nu permite fizica”.

„Politica românească se transformă în ritmul ei”, afirmă fostul userist.

Ilinca Macarie a demisionat în aceeași zi cu fostul senator USR Florina Presadă, unul dintre cei mai vocali useriști. Presadă a acuzat dubla măsură, ipocrizia, lipsa de transparență și „politica de gașcă”, după numirea lui Călin Badiu ca secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.