• Personalul din prima linie COVID va fi răsplătit cu acordarea cetățeniei în Franța
  • Inițiativa a fost derulată în septembrie, de către Ministerul de Interne
  • Până acum, 74 de persoane au primit pașaport francez

Ministrul de interne francez a declarat că imigranții care lucrează în prima linie ar trebui să aplice pentru cetățenie, transmite BBC. Peste 700 de persoane au devenit deja cetățeni francezi sau sunt în ultimele etape ale procesului de acordare a cetățeniei. Pe lista celor care au prioritate sunt cadrele medicale, oamenii de serviciu și cei care lucrează în magazine.

Multe persoane care au muncit în cadrul magazinelor esențiale sau în prima linie din spitale s-au infectat cu virusul și chiar au murit. Franța se află în primele 10 țări din lume în care coronavirusul a făcut cele mai mari ravagii. Au fost înregistrate peste 2,5 milioane de cazuri și 62.000 de decese.

Inițiativa a fost făcută publică în septembrie, iar până acum 74 de persoane au pașaport francez și alte 693 sunt în ultimele etape.

Recomandări

CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?
NE-A SALVAT VACCINUL?
CIOLACU: COALIȚIA NU SE RUPE
O ROMÂNCĂ ARBITREAZĂ LA UEFA

Cadrele medicale, oamenii de serviciu, îngrijitorii din creșe și grădinițe, cu toții și-au demonstrat devotamentul pentru această nație și este rândul țării să facă un pas spre ei”, a declarat marți Marlene Schiappa, ministru pentru cetățenie.

În mod normal, un aplicant ar trebui să fi locuit timp de 5 ani în Franța, să fi avut o sursă de venit stabilă și să se fi integrat în societatea franceză. Pentru cei care lucrează în prima linie COVID, perioada de rezidență s-a redus la 2 ani. În Franța sunt 6,4 milioane de imigranți.