Pe cine să întreb? ChatGPT nu-mi răspunde, că suntem certați.
Am reușit, în sfârșit, să parcurg cele 41 de pagini ale proiectului Strategiei Naționale de Apărare. Și, fiind prima oară în istorie când Strategia e supusă dezbaterii publice, nu-mi pot permite să nu-mi dau cu părerea, cu atât mai mult cu cât nu mă pricep.
Ce să zic? Mie documentul mi-a plăcut. Cred că le-a plăcut până și pensionarilor intrepizi, ocupați să-și înghită pe rând becurile din casă (cu tot cu filament!), în lupta cu facturile la utilități.
Proiectul Strategiei Naționale de Apărare mi se pare un adevărat poem în proză (și nu mă refer exclusiv la Cuvântul înainte). Am înțeles perfect, în afara conceptului central: “independență solidară”. (Ce înseamnă suveranitate strategică mai știu. De autonomie strategică am mai auzit. Mi-e clar până și conceptul de ambiguitate strategică).
… Pe cine să întreb (mai ales că Președintele însuși nu pare a fi înțeles) ce e, totuși, „independența solidară”? Apelez la un expert – un doctor în progresism suveranist la Biouniversitatea de Împachetat Diplome. Îmi răspunde după ce închide „Critica puterii de judecare” și, ștergându-și tacticos ochelarii, mă privește câteva zeci de secunde în ochi. (E prima oară când regret că n-am măcar un simulacru de privire inteligentă). „Nimic mai simplu. Independența solidară este echivalentul sintetic, conceptual al milenarei noastre înțelepciuni – cu curul în două luntri”.