Pietonala din centrul capitalei iraniene, pavată cu piatră cubică, se cheamă în farsi Si-e Tir, 30 Tir, adică ziua de 30 a lunii Tir, corespunzând zilei de 21 iulie în calendarul nostru gregorian. 30 Tir 1331, respectiv 21 iulie 1952, cinstește data când, după uriașe revolte populare, Șahinșahul l-a repus în funcție pe premierul Mohammad Mosaddegh (cel care, în martie 1951, naționalizase petrolul, luându-l de sub control britanic). După calendarul solar iranian, suntem în 4 Mordad, anul 1405.
Din istoria de acum 74 de ani au mușcat urgiile prezentului. Cei mai mulți îi spun astăzi Strada Religiilor. E singura din lume care găzduiește o moschee (Majd al-Dowla – „Măreția Națiunii”), două biserici creștine “Sfîntul Petru”, de rit evanghelic, și „Sfânta Maria”, de rit armean), un templu zoroastrian („Marele Adorian”) și o sinagogă („Haim” adică „Viață” – foto).
… Există și o celebră cafenea pe Strada Religiilor: Gol Rezaieh, „Floarea din Rezaieh” (vechiul nume al orașului Urmia). Aici se bea adevărata „Yazdi” – cafea, cardamon, șofran, apă de trandafiri și spaimă.