• Prima țintă a atacatorilor a fost Marea Sinagogă din centrul orașului Viena
  • Autoritățile au făcut apel ca vienezii să urce pe o platformă specială toate imaginile și datele pe care le au de la fața locului
  • Un utilizator cu nume arab a comentat sec la anunțul polițiștilor: „Încă nu ați văzut nimic!”

A fost cea mai grea tură de noapte a polițiștilor din Viena din ultimii 11 ani. În 2009 a mai fost atacat cartierul indian din capitala Austriei.

Forțele speciale „Cobra” au fost alertate. Toate unitățile disponibile din Viena, dar și din Graz și Linz au fost trimise la fața locului. După ce cancelarul Kurtz a calificat atacul drept atentat terorist, armata austriacă a preluat comanda.

Prima țintă a atacatorilor a fost Marea Sinagogă din centrul orașului. La fel ca restul lăcașelor de cult din Austria, era deja sub supravegherea poliției la ora atacului. Așa se explică cât de rapid a fost anihilat primul atacator. El a deschis focul și a creat panică amenințând că se detonează în fața lăcașului de cult. Centura cu explozibil era una falsă. Dar, nici Armata, nici poliția austriacă nu au putut bloca avalanșa de mesaje din Social Media.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

După ce rețelele de socializare s-au umplut cu imagini și informații din centrul Vienei, autoritățile au făcut apel, tot pe Social Media, ca vienezii să nu mai posteze. Și să urce pe o platformă specială toate imaginile și datele pe care le au de la fața locului, pentru că situația este încă extrem de confuză

Imediat ce poliția din Viena a anunțat pe Twitter că îi roagă pe localnici să stea în case, să evite centrul orașului, un utilizator cu nume arab a comentat sec: „Încă nu ați văzut nimic!” Aceeași persoană ar fi postat cu mai bine de patru ore înainte de atac, că austriecilor li se pregătește o surpriză.

Ministerul de Interne al Austriei a recomandat oamenilor să nu mai posteze nimic în online

Ministerul de Interne al Austriei a recomandat oamenilor să nu mai posteze nimic în online sau să sheruiască imagini cu impact emoțional. În plus românii care locuiesc in Viena au comentat pe rețelele de socializare despre tragedia de aseară. Sunt peste 20.000 de postări pe platforma recomandată de autorități. Toată lumea urmărește contul de Twitter al poliției din Viena, care este considerată cea mai de încredere sursă.

O româncă din Viena a trimis un mesaj pe pagina de Facebook Aleph News în care a povestit că baiatul ei se afla într-o cafenea din centrului Vienei. El s-a adăpostit în beciul cafenelei, iar după câteva ore a fost scos de către poliție și forțe speciale. El a adăugat că unul dintre prietenii lui a fost împușcat.