Există o vorbă în Orientul nu prea îndepărat, unde nimeni nu spune lucrurilor pe nume, din delicateţea de a nu te tulbura mai mult decât eşti, de a nu te încărca mai mult decât poţi duce. Îţi lasă chiar şi o portiţă prin care să te strecori, imaginându-ţi binele răului, că tot n-ai altă treabă. Vorba asta înlocuieşte ca un balsam crudul adverb „nicodată”: „în săptămâna cu trei vineri”.
Mă uit în Ordonanţa Austerităţii – fără nici o idee despre fiscalitate şi buget – ca pisica de mare în ochii rechinului-ciocan pregătit să o înghită. Vom ajunge vreodată la capătul austerităţii, pe cărările măsurilor care ni se impun şi a celor care urmează?
Vor reuşi premierul şi cei cinci vicepremieri fotogenici să ne scoată la limanul prosperităţii? (În imagine, cu doi miniştri în dreapta, câţi au încăput, din cinsprezece, lângă ei). Faptul că nu există pe site-ul guvernului CV-urile lor e semn că – precum declaraţia de avere – nu se mai poartă în vremuri de austeritate.
Vom da vreodată, măcar din neatenţie, şi peste prosperitate? Citesc în ochii celor din fotografie răspunsul (în CV-uri n-am cum): în săptămâna cu trei vineri.